Deputatul Gheorghe Coroamă îi cere premierului BOC să renunţe la „gargară”

Deputatul PNL de Suceava, Gheorghe Coroamă, a solicitat marţi, premierului Emil Boc, să nu mai ascundă lipsa unui program de măsuri anti-criză în spatele Legii bugetului şi să ceară miniştrilor să realizeze programe speciale în fiecare domeniu. „Vă solicit să vă puneţi miniştrii la treabă şi să le cereţi elaborarea unor măsuri de susţinere anti-criză, adaptate fiecărui domeniu de activitate, cu specificul şi nevoile sale. Pentru români, criza nu este un experiment, nu este o provocare, aşa cum declaraţi dumneavoastră, ci reprezintă o luptă pentru supravieţuire, pentru un trai decent al familiilor lor”, a declarat Coroamă.

Parlamentarul sucevean a arătat că, recent, primul ministru îndemna pe românii ce muncesc în străinătate să îşi deschidă o afacere în România, accentuând pe susţinerea Guvernului pe care îl conduce pentru astfel de iniţiative prin „mărirea perioadei de şomaj cu trei luni”. „Acest fapt mă face să mă întreb dacă nu cumva premierul Boc a încurcat hârtiile din care citea sau, din lipsă de idei, a aruncat o soluţie care se potriveşte ca nuca în perete”, a spus Coroamă.

El este de părere că, deşi premierul Emil Boc a vizitat recent judeţul Suceava, „geamurile fumurii ale maşinii şi zgomotul girofarului” l-au împiedicat să vadă situaţia cu care se confruntă oamenii din judeţ care, în ultimii ani, a exportat numeroasă forţă de muncă în vestul Europei. „Confruntaţi acum cu spectrul şomajului, mulţi suceveni se întorc acasă cu speranţa de a găsi un loc de muncă stabil şi nicidecum cu gândul de a-şi dovedi priceperea economică prin deschiderea unei afaceri pe vremuri de criză”, a subliniat deputatul PNL.

El consideră că este regretabil că la întoarcerea în ţară, aceşti oameni nu găsesc măsuri coerente de stimulare a valorilor locale de dezvoltare şi susţinere a turismului şi agroturismului, de încurajare a activităţilor agricole, care să permită întoarcerea la activităţile tradiţionale din zonă.