BP al PD-L va discuta despre Legea de modificare a statutului funcţionarului public, declarată neconstituţională

Biroul Politic al PD-L va discuta luni despre procedurile ce vor fi efectuate în cazul Legii de modificare a statutului funcţionarului public, declarată neconstituţională.

Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în prezent este în vigoare OUG 37/2009 privind îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice, care îşi produce efectele. „OUG 37 îşi urmează cursul firesc”, a spus Flutur, care a menţionat că în ceea ce priveşte Legea de modificare a statutului funcţionarului public ce a fost declarată neconstituţională, este de competenţa Parlamentului să o corecteze.

Întrebat dacă se va renunţa la legea declarată neconstituţională, în condiţiile în care în Parlament va fi supusă adoptării şi OUG 37/2009, Flutur a precizat că nu s-a luat nici o decizie în acest sens. „Vom discuta luni la Biroul Politic ce se va face cu legea declarată neconstituţională”, a mai spus vicepreşedintele PD-L.

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat miercuri că este neconstituţională Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că liberalii salută decizia Curţii Constituţionale privind Legea de modificare a Statutului funcţionarului public, solicitându-i premierului Boc să anuleze OUG 37, ordinele de aplicare, şi să îşi dea demisia. Guvernul a transmis însă că decizia Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii Legii de modificare a statutului funcţionarilor publici nu se referă la OUG 37/2009 privind îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice, ci la o lege care este rezultatul unei iniţiative a Parlamentului.

Executivul a mai arătat că, potrivit comunicatului de presă transmis de Curtea Constituţională, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a fost declarată neconstituţională din motive procedurale. Ordonanţa de urgenţă 37/2009 a permis schimbarea din funcţie a directorilor de servicii deconcentrate.