Tăriceanu criticat vehement de senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu: Ieșirea de la guvernare chiar împotriva voinței celor din partid ne arată că avem de a face și cu un Tăriceanu cinic, gata să pună umărul la o criza politică cu grave consecințe pentru țara noastră


Intră acum și în grupul de

„Șapte mașini, cinci neveste și patru la sută în alegeri”, așa îl caracterizează succint senatorul PNL de Suceava pe președintele ALDE și președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre care spune că are un „tupeu deșănțat” de a emite păreri oricând și oriunde despre oricine si orice

„Știe toată lumea că Tăriceanu este cel mai leneș senator din actuala legislatură, dacă luăm în considerare prezența la muncă, adică la ședințele de comisii și de plen ale Senatului României. Poate tocmai de aceea omul nu pierde nici un prilej, atunci când întâmplător se află în țară și nu este plecat pe aiurea și fără rost prin lume pe banii romanilor, să se pronunțe despre toate și despre toți chiar dacă nu interesează pe nimeni ce spune”, arată Daniel Cadariu.

Potrivit senatorului liberal sucevean, „acest personaj” este în permanență dispus să dea lecții oricui despre orice, de  la justiție la „statul paralel”, pe care se spune că l-ar fi „nășit” încă din perioada când era prim-ministru și a permis semnarea primelor protocoale între instituții ale statului și servicii secrete, de la bursă (prietenii câștigători prin speculații știu de ce) la economie, unde a dovedit că se pricepe cel mai bine să irosească trei miliarde de euro din vânzarea BCR în mai puțin de un an fără să lase în urmă nici măcar un spital, o școală sau 1 metru de autostradă,  începând cu învățământul, unde a pus ministru un … inginer constructor și terminând cu agricultura, unde a numit ministru un … profesor de istorie, și că mai ales a demonstrat tuturor în anul 2008 calitățile de prim-ministru, când la o creștere a activității economice de 6% a produs un deficit de 8% economiei României.

Daniel Cadariu spune că în prezent, acest „lucifer” al politicii românești exercitate în interes strict personal sau cel mult de „grup restrâns de interese și nevoi” se visa Președinte al României.

„De parcă țară s-ar reduce la prieteni, amici economici sau servitori umili ce par a-l venera pe acest veritabil „el lider maximo”  al „băieților deștepți și descurcăreți”.

Și uite așa aflam cu toții că Tăriceanu ar fi fost cel bun reprezentant al electoratului de stânga din România, care l-ar vota pe acesta cu ambele mâini, chiar și în detrimentul președintelui PSD, „trista” doamnă VV Dăncilă”, a arătat senatorul.

El vrea să reamintească și alte câteva „performanțele” „numitului” CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU.

Senatorul Cadariu spune că acesta a contribuit la fragmentarea, cu stăruință în ultimii 30 de ani, a mișcării liberale din România prin spulberarea PNL-lui în anii ’90 alături de bunul său amic Dinu Patriciu, divizarea partidul din 2006 prin excluderea lui Stolojan, Flutur și în general a tuturor celor mai valoroși decât el,  înființarea în 2014 a „satelitului otrăvit” al PSD – intitulat ALDE, prin ”furtul” denumirii oficiale a unui curent politic european.

„De altfel, singura calitate a activații politice a lui Tăriceanu a fost, este și va fi „siajul” permanent în umbra FSN-ului, FDSN-ului, PDSR-ului, PSD-ului sau cum se va mai numi partidul ce moștenește fostul PCR:- fie pentru a-l servi pe „amicul” Patriciu să pună mâna aproape gratis pe una dintre perlele economiei românești – Petromidia; cu scopul de a pulveriza Alianța „DA” în anul 2006 și punerea țării din nou la dispoziția PSD-ului prin acceptarea unei guvernări minoritare cu 16% în Parlament – evident în beneficiul lui personal și al apropiaților; culminând cu îngenuncherea în biroul de prim-ministru al lui Ponta pentru o nouă funcție grasă de Președinte al Senatului pentru el și câteva beneficii minore pentru ceva „amici politici „.”, mai susține senatorul liberal sucevean.

Daniel Cadariu a mai spus că acu, după ce a girat de 3 ani de zile această „catastrofă de guvernare” a țării, veșnicul deținător de sinecuri din România, Tăriceanu, spera să prostească pe față electoratul pentru a pune mâna pe funcția supremă, cea de Președinte a românilor, și aceasta după ce a umilit, în 26 mai, milioane de români, prin incompetentul de serviciu impus la conducerea Ministerului de Externe și după ce prin toate acțiunile politice a contribuit la degradarea cvasitotală a relațiilor României cu UE, prin atacul permanent și constant al instituțiilor europene și  al conducătorilor acestora.

„Într-un grotesc inimaginabil chiar și când e vorba de dumnealui, asistăm la o mișcare care ne aduce în prim-plan o altă ”virtute”, lașitatea. Ieșirea de la guvernare chiar împotriva voinței celor din partid ne arată că avem de a face și cu un Tăriceanu cinic, gata să pună umărul la o criza politică cu grave consecințe pentru țara noastră. Așa încât nu poți să nu te întrebi pe cine, ce și în fața cui răspunde dl Tăriceanu, dar și pentru cine crede dumnealui, că ar mai putea reprezenta ceva, cu tupeul său deșănțat?”, întreabă Daniel Cadariu.


Intră acum și în grupul de