Petru Luhan îşi ia în serios rolul de lider

Candidatul PD-L Suceava la alegerile europarlamentare din data de 7 iunie, Petru Luhan, şi-a lansat cartea în limba germană cu titlul “Komparatives Management. Anpassung an die kapitalistische Wirtschaftsweise”. Evenimentul s-a desfăşurat la Academia de Științe Economice București, unde s-a bucurat de prezenţa a aproximativ 300 de studenţi, cadre didactice şi reprezentaţi ai mass-media.

Lucrarea face o comparaţie între managementul firmelor din ţările foste comuniste aflate în proces de transformare spre economia capitalistă şi managementul firmelor din Europa de Vest. Scrierea acestei cărți, susţine autorul ei, a pornit de la „cererea mare, de pe piață, a informațiilor referitoare la diferențele structurale dintre nivelurile de management economic, din diferite regiuni ale lumii – în special ale celor din estul şi din vestul Europei”.

„Această carte arată distinctiv contrastul dintre economia planificată (comunistă) și economia capitalistă, descrie cultura organizațională şi impactul acesteia asupra managementului internaţional într-o formă foarte simplă. Maniera de abordare despre știința managementului și modalitățile de gestionare a potențialului unei companii sunt considerate ca fiind un nou concept în literatura de specialitate”, a declarat presei locale, la puţine momente după lansare, Petru Luhan.

Lansarea “Komparatives Management. Anpassung an die kapitalistische Wirtschaftsweise” a fost urmată de susținerea unui curs de management comparativ, precum și a unui curs practic, Petru Luhan dorind să împărtășească studenților din experiența pe care o are în managementul german, în managementul public și privat românesc.

Democrat-liberalul sucevean ocupă poziţia a 8-a pe listele PD-L, poziţie considerată eligibilă, având serioase şanse să intre în Parlamentul European.