Deputatul Emanuel Havrici după ce a părăsit PSD în favoarea Pro România: Oricine în lumea asta dacă ar alege să-l aibă șef pe Victor Ponta sau pe Viorica Dăncilă pe cine ar alege?

Deputatul de Suceava Emanuel Havrici, care a demisionat din PSD  și s-a înscris în Pro România a recunoscut, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că a fost cea mai grea decizie pe care a luat-o în viața lui.

El a spus că a fost în PSD din 2003 până în 2019.

„Sunt atașat de valorile social-democrației. E ca și cum ai lua un copact din pământ cu tot cu rădăcini. Câteodată, în viață, trebuie să iei decizii care nu sunt doar pentru tine”, a spus Havrici.

El a mai declarat că era o poziție mult mai comodă și o structură foarte clară cea a PSD și a arătat că nu este simplu să pornești la un drum nou, să începi un proiect nou și practic să începi un proiect politic nou.

„Nu este și nu a fost niciodată un conflict între mine și conducerea PSD Suceava. Sper că am plecat în relații, relativ de normalitate și amiciție. A fost o decizie pur personală. Am făcut ceea ce am simțit. Consider că Victor Ponta reprezintă o soluție, iar Pro România reprezintă un proiect de viitor pentru România. Am făcut-o și pentru cei care mi-au acordat votul, am făcut-o pentru un viitor normal în România, am făcut-o și pentru ca primarii, administrațiile locale să-și poată continua proiectele”, a spus deputatul.

El spune că a fost firesc să aleagă să se înscrie în Pro România, partid condus de Victor Ponta.

Gepostet von NewsBucovina.ro am Mittwoch, 2. Oktober 2019

„Oricine în lumea asta dacă ar alege să-l aibă șef pe Victor Ponta sau pe Viorica Dăncilă pe cine ar alege?”, a întreabat retoric deputatul.

El a mai declarat că, în fapt, PSD este într-o situație foarte dificilă, iar previzibil este că, mai devreme sau mai târziu va pierde guvernarea.

„Majoritatea a pierdut-o în Parlamentul României și atunci și comunitățile locale și categoriile defavorizate și mediul de afaceri trebuie să fie sprijinite în continuare în județul Suceava”, a spus Havrici care a mai spus că întrebarea nu este dacă trece moțiune pentru că masa critică este deja formată parlamentar, ci ce se întâmplă după ce trece moțiunea.

Havrici a mai declarat că a tot așteptat ca PSD, în mod real, să se reformeze, o reformă care era firească după europarlamentare.

„Cred că era momentul potrivit și pentru o ieșire de la guvernare și o schimbare de leadership și o rebranduire. Chiar dacă este un partid socialist, trebuie să dai un mesaj și către categoriile de intelectuali și către mediul universitar, trebuie să mergi către oameni care au și o altă structură.

Este normal ca noi cei din Pro România să sprijinim în continuare pensionarii, categoriile defavorizate, dar în același timp este necesar să dăm un mesaj și către mediul de afaceri și un mesaj pentru zona de investiții. România trebuie să meargă în continuare nu numai pe împrumuturi nu doar pe consum ci să meargă și în mod real, iar guvernarea din vremea lui Victor Ponta a demonstrat că se poate face și creștere economică, se poate face și dezvoltare și în același timp și protecție socială”, a spus Havrici care a subliniat că de fapt acesta este centrul stânga în întreaga Europă. (T.B.)

loading...