Petru Luhan, aşteptat cu muzică de fanfară şi flori, într-un maraton PD-L prin judeţ


Intră acum și în grupul de

Candidatul Partidului Democrat – Liberal la alegerile europarlamentare din data de 7 iunie, Petru Luhan, şi-a continuat întâlnirile cu electoratul din judeţul Suceava.

Joi, 28 mai, de marea sărbătoare a Înălţării Domnului, Petru Luhan, însoţit de Vasile Ilie şi Niculai Barbă, s-a întâlnit cu susţinătorii din localităţile Boroaia, Siret, Calafindeşti, Şerbăuţi şi Adâncata, în faţa cărora şi-a expus proiectele electorale. Manifestările s-au bucurat de un real succes în rândul cetăţenilor şi datorită faptului că a fost aleasă o zi de sărbătoare.

În oraşul Siret, echipa PD-L împreună cu Petru Luhan a fost susţinută de un număr mare de cetăţeni interesaţi de programul electoral al candidatului democrat-liberal la Parlamentul European. Oraşul Siret are o mare însemnătate pentru Petru Luhan care a absolvit aici cursurile liceului „Laţcu Vodă”. Petru Luhan le-a explicat celor prezenţi la întrunire că, fiind singurul candidat eligibil atât pe judeţul Suceava cât şi pe regiunea de Nord-Est, este şi singurul care poate direcţiona fonduri pe proiecte din domenii care se pot plia pe necesităţile zonei. Astfel, sprijinirea tinerilor, agricultura, obţinerea de facilităţi pentru românii care trăiesc în străinătate sunt doar câteva dintre ideile expuse de Petru Luhan ca fiind proiecte pe care le va susţine în Parlamentul European.

Următoarea oprire a staff-ului PD-L în maratonul de săptămâna trecută a fost la Şerbăuţi. Aici, echipajul a fost aşteptat de o fanfară şi de copii cu flori. Fanfara a interpretat inclusiv imnul Partidului Democrat-Liberal, „Verde-nrourat”. La întâlnirea cu cetăţenii, Petru Luhan a dorit să le amintească acestora că Judeţul are nevoie de un reprezentant în Parlamentul European: „Votând PD-L nu votăm un partid. Votăm o persoană din judeţul Suceava în comparaţie cu alte judeţe. România, dar mai ales Suceava, va avea un cuvânt greu de spus în Parlamentul European.”

Maratonul electoral al PD-L a continuat în oraşul Roman, judeţul Neamţ, unde Petru Luhan a avut o întrevedere cu electoratul şi a fost invitatul unei emisiuni a postului local de televiziune.

Ziua de joi s-a încheiat cu deplasarea candidatului PD-L la Iaşi, unde acesta a participat de la ora 19 la o emisiune pe TVR Iaşi şi de la ora 20 la o dezbatere pe postul naţional TVR. La cea de-a doua emisiune la care Petru Luhan i-a avut ca interlocutori pe contracandidaţii Cătălin Sorin Ivan, din partea PSD, şi Cătălin Turliuc, din partea PNL, candidatul sucevean s-a făcut remarcat, acesta prezentând un program mult mai consistent decât ceilalţi invitaţi.

Petru Luhan a încheiat penultima săptămână electorală la Bucureşti, sâmbăta dimineaţă fiind prezent la emisiunea „News Magazine” la Antena 3, iar duminică la ora 15, la emisiunea „Fabrica” de la Realitatea TV, emisiuni la care acesta a prezentat parţial programul PD-L şi a participat la discuţii legate de teme de actualitate alături de interlocutori de la alte partide.


Intră acum și în grupul de