Deputatul PNL Dumitru Mihalescul cere AEP să precizeze dacă suplimentarea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din străinătate s-a organizat în proximitatea marilor comunități de români și nu la distanțe foarte mari de acestea




Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a solicitat președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, informații privind numărul de secții de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.   

Potrivit deputatului liberal sucevean una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor constituționale ale cetățenilor români s-a manifestat prin limitarea sau chiar împiedicarea acestora de a-și exercita dreptul de a vota.

„Nu cred că mai este necesar să vă reamintesc atât problemele întâmpinate la alegerile prezidențiale din anul 2014, precum și la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul organizat de Președintele României în data de 26 mai 2019”, arată Mihalescul.

El precizează că reprezentanții permanenți ai României în străinătate au acuzat autoritățile din țară pentru faptul că nu au dat curs solicitărilor lor de a organiza mai multe secții de votare, mai ales în statele europene unde se află mari comunități de români.

În aceste condiții, Dumitru Mihalescul îi cere șefului AEP să precizeze secții de votare au fost organizate cu prilejul alegerilor prezidențiale din anul 2014 și cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European și la Referendumul din anul 2016 și câte secții de votare au fost organizate pentru alegerile prezidențiale din anul 2019. „Vă solicit să precizați dacă în secțiile de votare suplimentarea s-a organizat în proximitatea marilor comunități de români și nu la distanțe foarte mari de acestea”, a mai cerut Mihalescul (T.B.)

loading...