Nechifor: „Monica Iacob Ridzi a cedat în faţa metehnelor celor 20 de ani de tranziţie”

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, şi-a exprimat miercuri surprinderea că deşi ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, este o persoană relativ tânără, a ajuns să fie acuzată că a „cheltuit bani publici fără discernământ şi fără a ţine cont de legalitate sau de principii de eficienţă”. „Mă miră însă că la o persoană relativ tânără, de 32 de ani, astfel de metehne de şmecherire a banului public au fost repede preluate, ca de altfel şi obstinenţa de a-l lua pe “nu” în braţe”, a spus Nechifor.

El consideră că rămâne în continuare neelucidată nici de mass media şi nici de comisia de anchetă parlamentară destinaţia banilor cheltuiţi de MTS. „Cert este faptul că Monica Iacob Ridzi a devenit un produs expirat al tinerei generaţii de politicieni, o nouă dovadă a faptului că tinereţea nu rezolvă de la sine reforma clasei politice. Monica Iacob Ridzi s-a dovedit un produs mediatic insuficient pregătit pentru jungla politică şi care a cedat în faţa metehnelor celor 20 de ani de tranziţie”, a spus Nechifor, care crede că dacă se doreşte aflarea adevărului, „urmările acestui RidziGate pot atinge şi bătălia pentru Preşedinţia României”.

Totodată, parlamentarul social-democrat este de părere că acest caz al Monicăi Iacob Ridzi este unul complex, fiind suprapus peste campania electorală pentru alegerea europarlamentarilor, iar ministrul Tineretului şi Sportului, care este şi preşedinte al TDL, fiind şefa de facto a domnişoarei Elena Băsescu, a vrut cu tot dinadinsul s-o ajute pe fata preşedintelui să ajungă la Bruxelles.