PD-L Suceava reînvie tradiţii comuniste (VIDEO)

„Doi parlamentari îl roagă insistent pe Gheorghe Flutur, ca în CPEx-ul lui Ceauşescu, să ducă mesajul de nemulţumire la nivelul coaliţiei”, a declarat luni, preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, făcând referire la senatorul Orest Onofrei şi deputatul Ioan Bălan care s-au pronunţat duminică pentru anularea protocolului coaliţiei.

Liderul social-democraţilor suceveni a apreciat această situaţie ca fiind similară cu cea din guvernarea CDR şi consideră că declaraţiile celor doi parlamentari PD-L de Suceava fac parte dintr-un scenariu pus la punct de „un strateg al PD-L Suceava”. „Am constatat o reacţie curioasă a partenerilor de coaliţie. Având o experienţă din anii ’96-’97, când erau în CDR, au lansat atacuri la PSD, acuzând miniştrii partidului nostru”, a spus Mîrza. El a arătat că sunt foarte multe nemulţumiri şi din partea PSD faţă de modul în care acţionează miniştrii PD-L, cum ar fi promisiunile neonorate ale miniştrilor Economiei, Finanţelor sau Transporturilor, dar că PSD mai întâi discută aceste probleme în cadrul coaliţiei.

Preşedintele PSD Suceava a anunţat că a cerut, pentru miercuri, o întâlnire a coaliţiei PD-L-PSD din judeţul Suceava pentru a discuta probleme sociale, neajunsurile din sistemul de sănătate, cum ar fi lipsa de fonduri pentru medicamente, din învăţământ, unde fondurile care sunt insuficiente sunt repartizate inegal, iar copiii care nu sunt în localităţi cu primari „portocalii” au de suferit. „Copiii nu trebuie să simtă împărţirea din pix că o localitate are primar PD-L sau PSD. Asta dacă respectăm principiile democraţiei”, a spus liderul PSD Suceava.

Prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, şi deputatul Ioan Bălan, au anunţat, duminică, la Vatra Dornei că BPJ al organizaţiei l-a mandatat, printr-o rezoluţie, pe vicepreşedintele partidului, Gheorghe Flutur, să solicite BPN al PD-L să constate nulitatea protocolului cu PSD.