Intră acum și în grupul de
Onofrei a fost confirmat în această funcţie în grupul parlamentar PD-L din Senat, iar apoi propunerea a fost votată de plenul acestei camere a Parlamentului.
Componenţa Biroului Permanent al Senatului a rămas aproape aceeaşi ca în precedenta sesiune parlamentară, cu modificarea survenită la vicepreşedinţi, unde, în locul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a decis să renunţe la această funcţie pentru a se ocupa de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Senatului, vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu.