Start la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

PNL Suceava îşi propune ca la alegerile prezidenţiale din toamnă, candidatul liberal Crin Antonescu să fie votat, în primul tur de scrutin, de minim 20 la sută dintre alegătorii suceveni. În acest sens, liberalii suceveni au demarat, de luni, campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii la alegerile prezidenţiale a preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

„E în puterea noastră să schimbăm puterea lor” cu campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la Preşedinţia României, a declarat luni vicepreşedintele PNL Suceava, Vasile Mocanu, arătând că PNL Suceava îşi propune să adune cel puţin 150.000 de semnături, ceea ce înseamnă 25 la sută din numărul total de alegători din judeţ.

La rândul său, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că electoratul doreşte un alt fel de politică care să nu semene cu cea făcută de actualii guvernanţi, singura alternativă fiind PNL. „Vom face toate eforturile ca PNL să-şi atingă ţinta la aceste alegeri”, a spus liderul liberalilor suceveni.

Potrivit lui Băişanu, actuala guvernare nu este în stare să gestioneze ţara şi că s-a ajuns ca miniştrii să se laude cu numărul de oameni trimişi în şomaj, dar că în acelaşi timp se înfiinţează peste noapte ministere „care să fie făcute cadou de nuntă sau de cumătrie”. Preşedintele PNL a ţinut să remarce că cei care în alegerile precedente împărţeau găleţi, fulare sau cizme, nu mai merg în mijlocul oamenilor pentru că nu pot să spună că promisiunile electorale au fost de fapt „minciuni spuse în campanie”.


Intră acum și în grupul de