7 dintr-o singura lovitura


Intră acum și în grupul de

Conducerea nou instalată în funcţie a Directiei Silvice (DS) Suceava a decis schimbarea din funcţie pentru nu mai puţin de 7 ocoale silvice din judeţul Suceava. Noul director al DS, Mihai Miheţiu a anunţat miercuri că este vorba despre 7 dintre şefii de ocoale care au fost înlocuiţi din funcţie odată cu venirea la conducerea direcţiei a PSD-istului Sorin Ciobanu.

De altfel acesta din urmă a avut şi o serie de dispute de ordin juridic cu respectivii şefi de ocoale schimbaţi care nu au vrut să înţeleagă faptul că o nouă conducere vine cu modificările ei.

Mihai Miheţiu a declarat pentru newsbucovina.ro că nu este vorba despre vreo răzbunare sau de vreun act de altă natură ci de o acţiune de „reintroducere a normalităţii” în ocoalele silvice vizate.

„Oamenii care au fost schimbaţi la începutul anului sunt buni profesionişti şi consider că trebuie puşi din nou pe funcţii. De fapt introducem normalitatea în aceste ocoale în privinţa managementului silvic”, a conchis directorul general al DS Suceava. Mihai Miheţu nu a dorit să spună mai multe lucruri cu privire la modul cum vede să conducă Direcţia însă a lăsat să se înţeleagă faptul că în perioada următoare va fi efectuată şi o analiză a activităţii fiecărui ocol silvic în parte.

Mihai Miheţiu a fost numit manager al DS Suceava cu spijinul PDL, în timp ce şefia RNP Romsilva a fost preluată de Valerian Solovăstru, tot sprijinit de PDL.


Intră acum și în grupul de