Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Suceava, că majoritatea parlamentară i-a transmis lui Lucian Croitoru că dacă ţine la ţară să-şi retragă candidatura pentru că nu are nici o şansă pentru a fi învestit guvernul lui, în condiţiile în care o majoritate de aproape 70 la sută din Parlamentul României a declarat sprijin pentru Klaus Iohannis. „Este evident pentru orice român că nu are cum să treacă Guvernul Croitoru. Dacă el continuă să facă pe prostul şi să nu realizeze că nu are nici o şansă şi o să vină în faţa Parlamentului, o să trântim această parodie de guvern în Parlament pentru a face pe Băsescu şi camarila lui să înţeleagă că nu pot să-şi bată joc de Constituţie, nu pot să-şi bată joc de cetăţenii României şi că nu pot, la infinit să creeze crize, să creeze tensiuni să creeze conflicte, fără să ţină cont de binele României”, a spus liderul liberal.
El a spus că parlamentarii majorităţii parlamentare vor participa la vot şi vor vota împotriva Cabinetului Croitoru, arătând că nu există suspiciuni în privinţa votului parlamentarilor majorităţii pentru că „parlamentarii sensibili la argumente” au dezertat până acum. „Aproape toţi parlamentarii PNL au fost supuşi unei presiuni care nu a existat niciodată în ultimii 20 de ani de democraţie”, a spus Orban care a menţionat că în prezent au scăzut aceste presiuni după ce şi-au dat seama că nu au succes cei care fac presiuni.
Liderul liberal şi-a exprimat încrederea că şi parlamentarii din celelalte partide ale majorităţii parlamentare îşi vor menţine sprijinul pentru Klaus Iohannis. „Sunt convins că şi parlamentarii PSD au văzut exemplul Republicii Moldova unde comuniştii nu au reuşit să ia nici măcar un singur vot pentru a-l menţine pe Voronin. Am convingerea că şi parlamentarii români, care sunt aleşi în sistem uninominal, care şi-au exprimat prin semnătură şi prin vot sprijinul pentru Klaus Iohannis şi lipsa sprijinului pentru Lucian Croitoru vor acţiona în conformitate cu angajamentul pe care l-au făcut”, a spus Ludovic Orban.
El a adăugat că de la adoptarea moţiunii de cenzură, Guvernul a găsit brusc bani şi că s-a depăşit orice limită a bunului simţ privind modul în care se distribuie aceste fonduri exemplificând cu alocările pentru energie termică care s-au făcut în 97 la sută pentru localităţi conduse de primari ai PDL, dar şi în ceea ce priveşte sumele alocate prin Fondul de Mediu, din Fondul de rezervă al Guvernului sau investiţiile în turism. „Au dat drumul la tocat bani publici pentru a susţine campania lui Traian Băsescu. Asta este ceea ce face Guvernul Boc şi acesta este motivul pentru care Traian Băsescu îşi bate joc de români, îşi bate joc de Constituţie, îşi bate joc de bunul simţ, numai pentru a-i menţine pe aceşti şmecheraşi care ştiu cum să prăduiască banul public”, a spus Ludovic Orban.
Intră acum și în grupul de