Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a ţinut vineri să atragă atenţia că se apropie ziua de 15 noiembrie, dată la care se încheie interimatul de 45 de zile pentru miniştrii care au preluat portofoliile ce fuseseră deţinute de reprezentanţi ai PSD şi că actualii miniştri nu vor putea fi renominalizaţi întrucât sunt demişi. „„Poate preia Traian Băsescu toate portofoliile interimare”, a spus Bejinariu, care este de părere că Traian Băsescu doreşte să tragă de timp pentru ca la alegeri să rămână în funcţie tot Guvernul lui Emil Boc.
Bejinariu consideră că preşedintele Traian Băsescu vrea să rămână la guvernare împreună cu Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, subliniind că de o lună România are un guvern demis şi că se menţine această situaţie pentru că preşedintele nu ţine cont de existenţa unei majorităţi calificate în Parlament. „La 20 de ani de la revoluţie, România are nevoie de democraţie şi nu de dictatura lui Traian Băsescu şi a camarilei domniei sale”, a spus Bejinariu.
El a mai subliniat că România este un stat european, cu multe probleme, lăsate la o parte de actuala putere.