Senatorul Orest Onofrei condamna „Parteneriatul pentru Timisoara”


Intră acum și în grupul de

„Mult trâmbiţata lege a lustraţiei devine istorie”, a declarat marţi senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, care consideră că prin alăturarea, la aceeaşi masă a PNŢCD, PNL şi PSD s-a semnat, la Timişoara, renunţarea definitivă la punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. „Cred că mai lipseau de la masă surorile Coposu şi Ion Iliescu”, a afirmat Onofrei.

Fostul vicepreşedinte PNŢCD a arătat că după 20 de ani de la Revoluţie s-a ajuns ca victima şi călăul să stea la aceeaşi masă. „Faptul că după 20 de ani de la Revoluţie victima şi călăul stau la aceeaşi masă este un semnal foarte puternic pe care, pe mine mă face extrem de curios şi optimist de felul cum va fi receptat acest semnal în data de 6 decembrie”, a spus senatorul PD-L.

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, liderul PNL, Crin Antonescu, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi cel al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, au semnat “Parteneriatul pentru Timişoara”, un acord prin care edilul Timişoarei îl sprijină pe candidatul PSD la Preşedinţie.

La semnarea “Parteneriatul pentru Timişoara” au participat lideri ai PNL şi PSD, între care Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Cristian Buşoi, Radu Stroe, Claudiu Brânzan, Ion Bazac, Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, dar şi poetul Mircea Dinescu.

Înaintea semnării documentului, Gheorghe Ciuhandu a spus că speră ca în 6 decembrie să existe o guvernare nouă, cu un premier cunoscut atât pe plan naţional, cât şi internaţional şi un preşedinte care să nu îi învrăjbească pe români, ci să fie un preşedinte al tuturor românilor. “Din păcate, preşedintele pe care l-am avut în ultimii cinci ani nu a corespuns acestor cerinţe”, a spus Ciuhandu.


Intră acum și în grupul de