Flutur: „S-a dovedit ca nu televiziunile pun presedintele Romaniei, ci populatia Romaniei” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„A fost o campanie electorală grea, mult mai grea decât cea din 2004”, a declarat marţi vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, coordonator al campaniei electorale PD-L, care a anunţat că revine din concediul pe care şi l-a luat de la Consiliul Judeţean Suceava. „Cred că a fost cel mai eficient concediu din viaţa mea”, a afirmat şeful deliberativului sucevean, subliniind că este a doua campanie electorală pe care o coordonează pentru Traian Băsescu, după cea din 2004, ambele fiind câştigate de acesta.

Potrivit lui Flutur, Mircea Geoană a avut patru puncte slabe, primul fiind vizita absolut neinspirată la Sorin Ovidiu Vântu, al doilea fiind „filmuleţul de atac” care a venit de la un prieten al lui Geoană, Dinu Patriciu, un alt punct slab fiind participarea la întrunirea de la Timişoara, iar la dezbatere s-a văzut că acesta era „un om speriat, nepregătit” şi care nu avea răspunsuri la întrebări.

Liderul democrat-liberal a ţinut să evidenţieze că PD-L a dovedit că este cel mai puternic partid, cu cea mai mare capacitate de mobilizare ce a făcut faţă tuturor partidelor care s-au aliat împotriva lui Traian Băsescu. „S-a dovedit că nu televiziunile pun preşedintele României, ci populaţia României”, a conchis Flutur.


Intră acum și în grupul de