Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele democrat-liberal, Gheorghe Flutur, şeful campaniei electorale a PD-L pentru Traian Băsescu, a evitat să comenteze în vreun fel declaraţiile preşedintelui ICR Horia Roman Patapievici, privind o casetă cu imagini compromiţătoare la adresa lui Mircea Geoană. El a ţinut să sublinieze însă că PD-L „nu a avut preocupări de campanie negativă”.
Horia Roman Patapievici povesteşte într-un interviu publicat duminică în cotidianul La Vanguardia că ştie din surse sigure că Traian Băsescu a primit o casetă în care apare Mircea Geoană în timp ce i se face sex oral, iar şeful statului a refuzat să folosească înregistrarea împotriva acestuia. Întrebat despre caseta în care Traian Băsescu apare lovind un copil, Patapievici o califică drept “scârboasă”. “Eu nu cred că Băsescu ar lovi un copil, doar l-a împins. Greşeala lui a fost că nu a negat acest lucru imediat. A fost un pic cam ca în cazul lui Bill Clinton cu sexul oral… Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i s-a oferit un film în care lui Mircea Geoană i se face sex oral, iar el (Băsescu, n.red.) a refuzat s-o folosească împotriva sa. Este un om omnest, credeţi-mă”, a explicat Patapievici.