Guvernul Romaniei mai da o sansa invatamantului din judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Guvernul României a alocat judeţului Suceava o sumă de peste cinci milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ din judeţ. Anunţul a fost făcut marţi de vicepreşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, care a precizat că alocarea fondurilor s-a efectuat în urma demersurilor pe care administraţia judeţeană suceveană le-a efectuat la Bucureşti.

Daniel Cadariu a mai precizat că hotărârea Guvernului României a intrat în vigoare în data de 14 decembrie, astfel fiind alocată suma de 5.060.000 de lei pentru reabilitarea, consolidarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ din judeţ. El a arătat că suma alocată vizează un număr de 54 de obiective, gradiniţe, şcoli sau licee din 41 de localităţi ale judeţului Suceava.

Vicepreşedintele CJ a mai spus că unităţile de învăţământ au primit finanţare atât din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cât şi din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, sumele urmând a fi virate primăriilor, respectiv Inspectoratului Şcolar. Vicepreşedintele CJ Suceava a mai arătat că în cursul acestui an Guvernul României a mai adoptat o hotărâre prin care a alocat suma de 10.460.000 lei pentru reabilitarea şi modernizarea şcolilor din judeţul Suceava.


Intră acum și în grupul de