Intră acum și în grupul de
„Mai întâi îţi expui opiniile în interior”, a afirmat miercuri preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, referindu-se la faptul că senatorul Miron Mitrea ar trebui să-şi exprime opiniile în cadrul partidului, „discutarea acestor probleme în public fiind o chestiune în neregulă ce aduce prejudicii de imagine”. „Nu face deloc bine discutarea zi de zi, la televizor, problemele interne din partid”, a spus Mîrza.
El consideră că aceste aspecte ce ţin de probleme interne ale partidului trebuie discutate în forurile statutare care urmează să fie convocate. „Lucrurile trebuie discutate în partid. Avem săptămâna viitoare Comitetul Executiv, apoi Consiliul Naţional şi va fi convocat Congresul partidului care va lua hotărâri”, a spus senatorul PSD.
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, miercuri, că îl va sprijini pe Cristian Diaconescu pentru funcţia de preşedinte al PSD, urmând să candideze el la această funcţie dacă Diaconescu nu o va face şi a precizat că se bazează pe sprijinul filialelor din Botoşani, Bihor, Satu Mare, Covasna.
Fostul secretar general al PSD a afirmat că actualul preşedinte, Mircea Geoană, ar trebui schimbat din funcţie pur şi simplu pentru că a pierdut alegerile prezidenţiale. “În politică e atât de simplu”, a adăugat Mitrea. Întrebat pe ce sprijin contează din partea filialelor la Congres, fie pentru candidatura lui Cristian Diaconescu, fie pentru candidatura proprie, Mitrea a invocat organizaţiile PSD din Botoşani, Bihor, Satu Mare, Covasna. El a spus că pregăteşte pentru Congres un proiect de reformă a PSD şi un proiect de program economic şi social, fără a avansa alte detalii.
Mitrea a mai afirmat că, indiferent dacă Mircea Geoană pierde sau câştigă alegerile pentru funcţia de preşedinte al PSD, partidul nu trebuie să îşi schimbe statutul de opoziţie, indiferent cine ar fi liderul partidului.
Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că ar putea să îşi asume candidatura la preşedinţia partidului, dar nu pentru a contribui la schimbarea unei oligarhii cu alta, ci dacă analiza internă va releva necesitatea unei schimbări a conducerii PSD.
Intră acum și în grupul de