Liberalii suceveni merg pe mana lui Crin Antonescu la Congresul Extraordinar al partidului

În cadrul Delegaţiei Permanente a PNL Suceava ce se va desfăşura sâmbătă, va fi supusă spre validare decizia atât a Biroului Politic Municipal Suceava al PNL cât şi a Biroului Politic Teritorial al PNL Suceava de a susţine la Congresul Extraordinar al PNL candidatura actualului preşedinte al partidului, Crin Antonescu.

Potrivit unui comunicat al PNL Suceava, cei 20 de delegaţi ai organizaţiei sucevene au stabilit să-l voteze pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al partidului precum şi moţiunea propusă de acesta.

Congresul Extraordinar al PNL se va desfăşura în perioada 5-7 martie la Bucureşti.