Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei, prezintă un raport de activitate al anului 2021 început în arcul guvernamental și încheiat din băncile opoziției: Planurile, năzuințele și capacitatea de a vedea legile propuse trecute prin Parlament s-au schimbat radical


Intră acum și în grupul de

Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a prezentat, vineri, un raport de activitate pentru anul 2021 în care arată cum a început anul ca deputat aflat în arcul guvernamental și l-a încheiat din băncile opoziției.

Vă prezentăm integral raportul pentru anul 2021 al deputatului USR Radu Ciornei:

Dragi suceveni, stimați colegi, onorați membri ai presei

            Sunt Radu Tudor Ciornei, deputat ales al USR în Circumscripția 35 Suceava.

Am 50 de ani, sunt medic, absolvent al UMF Iași (1996), doctor în Imunologie Microbiologie și Genetică Moleculară, University of Kentucky Lexington SUA (2008)

M-am reîntors în România după 16 ani petrecuți în afara țării și acum mi s-a oferit posibilitatea să îmi folosesc experiența acumulată pentru a pune umărul la reconstrucție. Visez la o țară în care să ni se întoarcă specialiștii, nu de unde să fugă mâncând pământul tinerii.

            Cred că prezentarea unui raport de activitate, cel puțin anual, reprezintă un minim de transparență și decență morală pe care un parlamentar trebuie să îl arate votanților săi. În prima sesiune parlamentară am prezentat în pagina personală de facebook rapoarte săptămânale sau bilunare. Haosul instalat după ce Florin Cîțu și-a descoperit aptitudinile de mic dictator m-a făcut să renunț la aceste rapoarte pentru că efectiv activitatea parlamentară a fost paralizată de ifosele acestui personaj tragicomic al politicii dâmbovițene. USR este partidul care are palamentari aleși de către Adunările Generale ale filialei județene, nu de pixurile baronilor.  Așa cum am spus-o și în campania electorală, cred că unul dintre domeniile pe care trebuie să se concentreze aleșii poporului este promovarea și explicarea continuă a activității lor, pentru a distruge această imagine de creaturi mieroase ce ies odată la patru ani din fotoliile comode și bine plătite pentru a cere votul unor oameni săraci și plini de lehamite. Pe lângă această datorie care este reală și incontestabilă, nu una de onoare, cred că toți parlamentarii trebuie să explicăm în amănunt în ce constă munca noastra, care ne sunt veniturile salariale și cum putem să îi ajutăm. De aceea promovarea cabinetelor parlamentare este locul din care trebuie să pornim în activitatea noastră. Nu putem fi portavocea cetățenilor, fără să coborâm între ei, fără să le ascultăm vocea, oricare ar fi problemele lor.

            Ca parlamentari putem, în primul rând să găsim rezolvări legislative problemelor care ni se ridica, în ciuda faptului că foarte multe dintre acestea țin de primarii, consilii locale sau județene.  Empatia și respectul față de oameni sunt pilonii fundamentali ai unei activități juste.  De asemenea cred că în primul rând trebuie să fim în competiție cu noi înșine, nu să ne comparăm cu actuali sau foști colegi parlamentari pentru care transparența, comunicarea și respectul față de cetățeni sunt doar vorbe în vânt, ba chiar, mai mult, se fac cunoscuți prin probleme penale de care îi scapă sfânta imunitate parlamentară.  Las la latitudinea dvs. să căutați, să măsurați activitatea parlamentarilor de până acum dacă au dat sau nu rapoarte de activitate și câți dintre suceveni au știut unde îi pot găsi și le-au trecut pragul. În cazul în care îmi veți citi raportul de activitate și considerați că aș fi putut face mai mult vă rog pe toți să mi-o spuneți pe orice cale o considerați cuvenită.  Datele mele de contact vor fi menționate la sfârșitul acestui raport.

            Am început prima sesiune ca parlamentar al puterii și, după nici măcar un an, încep a treia sesiune în opoziție. Planurile, năzuințele și capacitatea de a vedea legile propuse trecute prin Parlament s-au schimbat radical însă nu voi comenta pe larg situația care ne-a adus aici. Ambițiile nesăbuite ale fostului premier Cîțu au dus la reformarea unui USL care deja dă semne că busola direcției de înaintare a României are alte coordonate. Voi amenda prin declarații politice derapajele noii puteri, dar, spre deosebire de cei care la o lună după ce am venit la putere deja vedeau numai neajunsuri, voi mai avea ceva răbdare. Însă numai semne bune nu are anul care începe după proclamarea fratelui lui Paul Stănescu la ANRE.

Statistici parlamentare

Ce funcții detin:

  • Sunt membru al grupului parlamentar USR și toate statisticile parlamentare le puteți vedea în detaliu aici

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=71&cam=2&leg=2020

  • Sunt membru al comisiei pentru sănătate și familie și secretar al comisiei pentru știință și tehnologie
  • Am fost ales, din luna Aprile, de către Parlament, membru în Consiliul de Administrație al CNAS

Orice raport, oricât ne-am feri de meandrele concretului, trebuie însoțit de cifre.

Am să încerc, în același timp, pe scurt, să comentez statisticile parlamentare și să vă lămuresc asupra relevanței lor, din punctul meu de vedere.

Prezența în plen și comisii  – 99 %. Acel 1 % este din cauza unui deces în familie.

Consider că, în condițiile în care și în comisii și în plen, în afara plenurilor cu prezența exclusiv fizică, avem posibilitatea să participăm și să votăm online, prezența este ceva de bun simț, doar boala sau plecările în străinătate în interes parlamentar pot justifica absențele. Pentru că am fost atacat când am citat acest indicator trebuie să menționez clar faptul că nu este un titlu de glorie nici prezența de 100 % nici votul pentru proiectele legislative ajunse la vot.  Avem, în imensa majoritate a cazurilor, un îndemn de vot pe care îl stabilim în ședința de pregătire a plenului (care are loc în ziua de Luni la ora 11) și, îl respectăm. Da, am fost bucuros că am votat pentru respingerea definitivă a OUG 13 sau am votat pentru anularea pensiilor parlamentarilor dar, repet, este o îndatorire, nu un lucru de laudă.  Cei dornici să afle cum am votat le stă la dispoziție un site foarte bine pus la punct. Pot să precizez că am votat conform îndemnului de vot al partidului de fiecare dată.

Initiative legislative   75  – din care 4 promulgate legi (pentru informare vă aduc la cunoștință că până acum 5 proiecte USR au fost promulgate legi).O inițiativă legislativă urmează urmatorul parcurs; inițiatorii legii propun legea, se instituie un grup de lucru, se discută inițiativa în grupul de lucru, apoi co-inițiatorii semnează documentul ce va fi depus și apoi intră la o multitudine de comisii ce avizează proiectul. Aici nu dau mai multe detalii dar este un proces ce poate dura de la 3 luni până la ani, în funcție de cum sunt trimise legile la comisii și apoi în plen.  Decizia de ajungere în plen se ia la BPR apoi votul final este în plen. Numărul de legi inițiate este și o măsură a productivității grupului parlamentar. Pentru cei dornici de comparații și statistici puteți compara acest indicator cu al altor colegi deputați din Suceava sau din țară.

Proiecte de hotărâre-1

Declarații politice-5.

Luări de cuvânt în plen-4 ( nu este actualizat site-ul după buget, unde am 3 luări de cuvânt)

Amendamente depuse la buget– 11 – toate respinse de coaliția PNL PSD UDMR

Întrebări și interpelări-1

            În momentul în care un partid este la putere consider că declarațiile sale politice sunt în fapte, nu neapărat în cuvinte rostite săptămânal de la tribuna parlamentului, de aceea nu am un număr mare de declarații politice, pentru că nu am considerat oportun acest lucru. Acum, ca parlamentar al opoziției numărul declarațiilor politice și al întrebărilor se va inmulți. Până acum, nu urmam calea întrebărilor în Parlament ci puteam contacta direct ministerele, așa cum am făcut-o până în luna Septembrie. De asemenea, luările de cuvânt în plen sunt folosite de unii colegi pentru declarații politice știrbind considerabil timpul dezbaterii legilor ceea ce duce la un număr mai mici de legi ce ajung la votul final.

În această săptămână, în sprijinul demersurilor inițiate de organizația Bucovina Curată am adresat o întrebare despre Groapa de la Pojorîta-Mestecăniș, un subiect fierbinte pentru suceveni.

            Mă opresc aici, aprecierile asupra activității mele vă aparțin. Critice sau laudative eu v-am prezentat acest raport statistic, mingea este în curtea dvs.

Activitate în circumscripție, Activitate pentru Suceava, pentru suceveni/ pentru cetățeni.

            Primul lucru pe care l-am considerat crucial în prima sesiune parlamentară a fost amenajarea cabinetului Parlamentar, la Palatul Administrativ, care a fost funcțional începând cu 1 Februarie. Am avut peste 40 de audiențe și discuții cu colegi și cetățeni ai Județului dar, din păcate toate au fost întrerupte brutal de incendiul care a devastat clădirea. Când am avut confirmarea că trebuie găsit un alt sediu, din a doua sesiune am un nou cabinet pe str N Balcescu nr 6 etajul 3.

            În debutul sesiunii am purtat discuții cu reprezentanți ai sindicatelor din zona medicală, reprezentate de doamna Manuela Sestac și le-am ascultat și dus către Ministerul Sănătății problemele.

            Am militat activ, împreună cu senatorul Mîndruță pentru actualul traseu al autostrăzii A7 și am participat la numeroase întâlniri la CNAIR pentru a monitoriza săptămânal progresul lucrarilor.

            Am însoțit delegatii din Suceava la Ministerul Transporturilor și Ministerul Fondurilor Europene, pentru a discuta situația podului de la Milișăuți de pe DN 2H și a explica necesitatea regimului de autostradă al A7 până la Siret și a traseului actual. Traseul inițial era pe la granița cu județul Botoșani și avea mari probleme de deservire a traficului județean către Rădăuți. Am însoțit o delegație de la Udești pentru a ne interesa despre proiectul regional de utilități și gaze, proiect ce a fost ulterior aprobat.

            Am participat la Câmpulung Moldovenesc la discuții cu conducerea spitalului despre proiectele în desfășurare și necesitatea unei noi aripi, pentru care am cerut finanțare în noul buget.

            Am discutat despre situația terenului de sport de la Straja, care a fost subiectul unui alt amendament

            Am cerut, tot în cadrul dezbaterii despre buget, bani pentru Centrul de Transfuzii Suceava. 

            Am participat la caravana cu Medici în satul Mironu, am însoțit caravana de vaccinare la Câmpulung Moldovenesc și am avut ieșiri în stradă, la cortul USR de pe esplanada unde am explicat cetățenilor beneficiile vaccinării.

            În anii pandemiei am avut peste o sută de interviuri și participări la emisiuni la diverse posturi de televiziune locale și naționale pe subiectul pandemiei. Motto ul meu a fost : “explicăm nu înfricoșăm” și “convingere nu constrângere” Interventiile mele, pe teme de sănătate dar și pe teme politice de actualitate  au fost difuzate la Realitatea TV, B1 Tv, Metropola TV, Antena 3, Antena 1, Digi 24, Medika TV Intermedia, Bucovina TV, Aleph News, News Bucovina,și alte susre media iar articolele, în număr de peste 200 au apărut în Mediafax, Stiri pe Surse, Realitatea Ziua, Gandul, Adevarul, B1 Dc News, Wowbiz. Nu am refuzat niciodată nicio invitație prin care să pot explica cetățenilor ce este cu această boală, care sunt riscurile, de ce e bine să ne vaccinam și orice altă întrebare.  Consider că experiența mea științifică a fost pusă plenar și total în slujba cetățenilor. Am primit sute de întrebări pe canalele media, la telefon, de la colegi, prieteni, necunoscuți, care m-au vazut pe facebook. Tuturor le-am răspuns cu răbdare și bunăvoință. Toate aceste lucruri le-aș fi făcut fără să clipesc și fără să fiu politician. Până și celor care m-au abordat agresiv vizavi de Certificatul Verde le-am răspuns cu respect și tact. Pentru amatorii de statistici detaliate voi reveni cu o listă cât de cât exhaustivă a aparițiilor mele în media.

Despre ce am mai făcut pentru Suceava aș putea să amintesc episodul în care, interpelat fiind de Sorin Avram , ca parlamentar de Suceava, am contactat ministerul și am explicat caă această pereche de trenuri este vitală pentru zona noastră. 

            Aveți aici povestea și urmarea ei. Fapte, nu vorbe ! Nu declarații politice ! Chiar dacă noua conducere din Ministerul Transporturilor a anulat până la urmă trenul, două luni oamenii au mai putut circula, E mult, e puțin ?  Fiecare judecă așa cum dorește dar am ascultat, am acționat, am rezolvat ce am putut, când am putut.

            Am strâns mâinile multor alte persoane și personalități dar nu cred că e relevant să le menționez când, după un an de mandat, cred că Suceava este la fel de nevoiașă, ținută în secolul trecut de lipsa utilităților, a infrastructurii, de nesimțirea perenă a unora ce sunt înșurubați în funcții și, în afară de averile lor considerabile, Suceava ramâne în beznă, ignoranță și saracie.

            Omit cu bună știință din acest raport multe participări la evenimente online organizate de asociații medicale și politice, întâlniri cu stakeholders, parlamentari, vizite de lucru, binefaceri etc.  Voi documenta amendamentele depuse la buget prin documente justificative.. Vizavi de strângerile de mână, dacă nu mă credeți, contactați-mă și vă livrez dovezile. Cât despre binefacere cred că binele se face în tăcere așa că nu vă pot da detalii. 

            Sunt novice în Parlament și mă declar gata să învăț de la orice parlamentar care credeți că este un far luminos pentru acest județ.  Sper că acești trei ani să fie un crescendo , nu un dolce far niente din care remarcabil pentru unii a fost doar că au scăpat de pușcărie. 

Ce m-a nemulțumit în acest an petrecut în Parlament ?

  • Mă nemulțumește că sunt doar co-semnatar și nu inițiator principal al unei legi. În curând voi depune prima inițiativă în această calitate. În clusterul de sănătate legile mari la care am lucrat, cu un nivel foarte mare de dialog social încă nu sunt finalizate.
  • În primul rând, și am spus-o în numarate rânduri mă nemulțumește că suntem plătiți prea mult și muncim puțin în programul legislativ. USR a cerut în numeroase rânduri mărirea programului de lucru. BPR a refuzat cu cerbicie extinderea programului.  Nu știm de ce, poate-i întreabă domnii jurnaliști pe colegii premianți din USL.
  • Amănunte în acest articol :

  • Mă nemulțumește grosolănia unor colegi care confundă plenul Palamentului cu un stadion  și urlă ca în galerie, insultă și întrerup vorbitorii.  Mă întreb, domnilor de la PSD , cu ce pix și pentru ce calități ați trimis un individ ca Sebastian Ghiță  în plen ?  Ce legi vă așteptați să genereze ? Legea junglei ? 
  • Mă nemulțumește că am pierdut o sesiune făcând un dans absurd ca să refaceți USL. 

Planuri de viitor

            În Parlament, în grupul de lucru al comisiei pt sănătate și familie, am discutat astăzi prioritățile, care, pe scurt, cele în care sunt implicat sunt

            Legea prevenției în sistemul medical

            Legea malpraxisului

            Funcționalizarea sistemului de transplant și a registrului donatorilor de organe

            Îmbunătățirea legislației în domeniul tratamentului pacientilor HIV pozitivi

            În comisia pentru știință și tehnologie doresc să propun din nou desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România, un organism anacronic, parazitar, renegat chiar de către Academia Romana din aceste cauze. Ca proiect personal am un proiect de lege în lucru prin care să devină obligatorie o secțiune de etică pentru fiecare grant depus. O secțiune de etică legată nu de etica cercetarii ci a participantilor la grant ( mai ales a conducatorului) astfel încât cei dovediți că au avut un comportament ce dovedește turpitudine morală ( furt academic, plagiat, falsificare de date etc) să nu mai poata avea acces la granturi.

            Mai am în lucru două proiecte de lege despre care nu pot da amănunte, legate de funcționarea cabinetelor notariale și de interzicerea angajării cu normă întreagă în România a cetățenilor care au o normă întreagă în altă țară. 

            Anul acesta îmi doresc să fie un an al pragmatismului, al eficienței în opoziție, chiar dacă șansele să trecem proiecte sunt foarte reduse. Vă promit că voi sta cu ochii pe guvernanți și îi voi pistona pe temele arzătoare pentru Suceava și România. Vreau sa fiu portavocea voastră, vă rog, dacă doriți să vă duc vocea în Parlament prin interpelări și întrebări, sau chiar și proiecte de lege.

Cu stimă

Dr. Radu Tudor Ciornei

Telefon : 0749177480

email: [email protected]

Adresa Cabinet Parlamentar : Str N Balcescu Nr 6 et 3 Cladirea City Center Intrarea vizavi de sinagoga

Pagină Facebook https://www.facebook.com/raduciorneideputat


Intră acum și în grupul de