Nechifor: “Noi suntem pregatiti sa oferim o platforma de guvernare social-liberala” (VIDEO)

„În guvernele Boc au fost şi miniştri liberali”, a ţinut să-i reamintească, luni, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, liderului liberal, Crin Antonescu, care a afirmat sâmbătă la Suceava că PNL nu a fost complice cu PDL la guvernare.

“Sebastian Vlădescu nu era nici de la PDL nici de la UDMR, ci un liberal de frunte, iar Cătălin Predoiu a fost susţinut de PNL încă din Guvernul Tăriceanu”, a spus deputatul social-democrat.

El a arătat că nu ştie ce rol joacă acum Crin Antonescu în politica naţională, dar că se pare că îi plac poveştile şi se crede Făt-Frumos. „Îi atrag atenţia că în povestea cu Albă ca Zăpada, de care vorbea un consilier prezidenţial, Făt-Frumos are un rol secundar. În această poveste piticii sunt acolo importanţi, iar Mutulică este deja adjudecat de Emil Boc, care nu va avea ce să spună de ceea ce a făcut la guvernare”, a spus Nechifor.

Preşedintele PSD Suceava a subliniat că actul de opoziţie nu se poate face fără suportul PSD pentru că fără PSD nu se poate depune moţiune de cenzură şi nici grevă parlamentară, după cum sugerează lideri liberali.

„Noi suntem pregătiţi să oferim o platformă de guvernare social-liberală”, a spus Nechifor, care a adăugat că românii îşi doresc stabilitate şi coerenţă pentru ca actul guvernării să fie bun.

El a arătat că PSD face toate eforturile pentru a scăpa ţara de „furia portocalie” şi vrea să ofere ţării un guvern care să facă, politici cu adevărat guvernamentale. „Dacă PNL nu înţelege că asta e calea corectă, este treaba lor”, a mai declarat Nechifor. El a adăugat că în timpul guvernării Adrian Năstase, PSD şi-a atins toate ţintele de start pe care şi le asumase, cum ar fi intrarea în NATO, încheierea negocierilor de aderare la UE, finalizarea acordului stand by cu FMI.

„Acum, singura ţintă de ţară, aderarea la Spaţiul Schengen, este ratată de actuala putere cu zâmbetul pe buze. După poziţiile exprimate de Franţa şi Olanda se pare că această ţintă devine din ce în ce mai greu de atins”, a spus deputatul social-democrat. El a arătat că această ţintă a României este ratată de preşedintele Traian Băsescu împreună cu guvernul pe care l-a numit.