Petru Luhan: Antreprenoriatul, o solutie cheie pentru crearea de noi locuri de munca


Intră acum și în grupul de

Europarlamentarul PDL de Suceava Petru Luhan, în calitate de vicepreşedinte al Grupului Tinerilor Populari Europeni din cadrul Parlamentului European, a co-organizat, recent, a cincea Reuniune a Tineretului Partidului Popular European. Timp de trei zile, membrii organizațiilor de tineret din cadrul partidelor membre ale Partidului Popular European au avut ocazia să discute cu europarlamentarii PPE despre subiecte importante aflate pe agenda Uniunii Europene.

Petru Luhan a moderat, cu acest prilej, dezbaterile cu tema “Antreprenoriatul: o soluţie cheie pentru crearea de noi locuri de muncă”. La propunerea europarlamentarului sucevean, s-a decis organizarea de întâlniri între europarlamentarii popular europeni şi mediul de afaceri, în special cu tinerii antreprenori, în vederea implicării acestora în elaborarea de politici favorabile mediului de afaceri la nivel european.

“Interacţiunea dintre instituţiile europene si cele naţionale este extrem de importantă pentru a corela activitaţile politice între state dar mai ales pentru un schimb constructiv de idei pe fond şi aplicabilitate”, a declarat Petru Luhan.
Printre oficialii prezenți s-au numărat Antonio López-Istúriz, secretar general al Partidului Popular European, Paulo Rangel şi Jaime Mayor Oreja, vicepreședinţi ai Grupului PPE din Parlamentul European, precum şi alţi europarlamentari şi membri ai Comisiei Europene.

“Tinerii au avut ocazia să afle detalii relevante despre Uniunea Europeana, temele fiind prezentate de personalități ale Parlamentului European. Au fost vizate prioritățile la nivelul Uniunii Europene pentru o creștere sustenabilă și inclusivă, securitatea energetică în Europa, dar și supravegherea financiară în UE. A fost o reuniune de succes, în urma căreia tinerii s-au putut conecta la cel mai înalt nivel al politicilor europene în domeniile abordate”, a concluzionat Petru Luhan.


Intră acum și în grupul de