Pardau: Primarul PNL de Vatra Dornei nu intelege problemele localitatii, iar PSD il acuza pe viceprimar


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PDL Vatra Dornei, deputatul Dumitru Pardău, a declarat, marţi, că PDL este partidul care face eforturi să rezolve problemele locuitorilor din municipiul Vatra Dornei, în condiţiile în care primarul liberal Ioan Moraru nu are o percepţie realistă asupra problemelor localităţii şi a subliniat că PDL a salvat şi situaţia privind încălzirea la Vatra Dornei pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Declaraţiile lui Pardău intervin după ce luni, secretarul zonal al PSD, Cezar Ioja, l-a acuzat pe viceprimarul municipiului Vatra Dornei, Mircea Rusu (PDL) de situaţia din oraş.

Preşedintele PDL Vatra Dornei a spus că datorită intervenţiei preşedintelui Gheorghe Flutur şi a Consiliului Judeţean, prin alocarea a 500.000 de lei în vederea aprovizionării cu motorină a centralei termice, locuitorii şi operatorii din turism au avut căldură de Revelion şi beneficiază în continuare de aceste servicii.

„Într-un oraş al cărui primar, Ioan Moraru (PNL), nu are o percepţie realistă despre problemele localităţii, s-au trezit reprezentanţii PSD din Vatra Dornei să-l acuze pe viceprimar”, a spus Pardău.

El susţine că realitatea este cu totul alta şi este cunoscută şi de reprezentanţii PSD şi că viceprimarul a fost singurul din Primărie care a semnalat încă din toamnă că vor apărea grave probleme privind încălzirea oraşului.

„Atunci acesta a fost contrazis de primarul Ioan Moraru, care a asigurat populaţia, prin intermediul ziarului local, că nu vor fi probleme. Gravă mi se pare atitudinea primarului, precum şi a reprezentanţilor PSD Vatra Dornei care în Consiliul Local Vatra Dornei fac echipă, atitudine nepăsătoare, primarul susţinând că problema încălzirii este falsă, că în realitate nu există, cu toate că locuitorii Dornei au resimţit-o din plin prin temperaturi în apartamente de 11 – 18 grade Celsius”, a spus Dumitru Pardău.

Deputatul democrat-liberal a mai spus că inexistenţa utilităţilor la baza pârtiei demonstrează încă o dată, dacă mai era cazul, că oraşul nu a fost pregătit pentru a primi turişti în condiţii decente, că atât primarul cât şi preşedintele Comisiei de urbanism, funcţie ocupată chiar de preşedintele PSD Vatra Dornei, nu au făcut nimic în acest sens.

„Responsabilitatea gospodăririi oraşului revine, ca în orice altă localitate, primarului în primul rând şi Consiliului Local, în cazul de faţă majoritar PSD, PNL, PRM”, a spus preşedintele PDL Vatra Dornei.

El şi-a exprimat surprinderea că şi preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, nu cunoaşte problemele oraşului Vatra Dornei, cu toate că are deschis un cabinet parlamentar aici.

„Credeam că este cabinet parlamentar, dar s-a demonstrat că dornenii beneficiază la acest cabinet doar de o poză de dimensiuni mari (normal!)a deputatului PSD”, a spus Pardău.

El consideră că interesele personale şi politice ale unor lideri locali PSD îi determină pe aceştia să sufere de frig, dar să nu ia atitudine împotriva modului în care conduce oraşul primarul Ioan Moraru.

„Sunt inexistenţi prin atitudine la Vatra Dornei îşi pun un pulover, rabdă frig, dar fug la Suceava, dau jos puloverul, iau cravata şi fac declaraţii politice. Stilul cred că vă este cunoscut”, a conchis Pardău.


Intră acum și în grupul de