Inițiativă inedită a PSD în municipiul Suceava: Organizațiile de cartier vor identifica toate gropile, zonele noroioase și cârpelile și vor cere conducerii Primăriei să le remedieze


Intră acum și în grupul de

Organizația municipală PSD Suceava a anunțat, marți, că începe o campanie de identificare și centralizare a tuturor gropilor, zonelor noroioase, toate cârpelile, toate mizeriile urbanistice, toate aspectele de infrastructură neconforme pe care le vor transmite celor care sunt plătiți din banii sucevenilor ca să administreze urbea, dar au alte preocupări.

„Nu este o noutate faptul că primarul Ion Lungu și viceprimarul Harșovschi Lucian suferă de obsesie toxică pentru imaginea lor personală, în timp ce au o totală lipsa de preocupare pentru nevoile reale ale Sucevenilor. În timp ce Suceava se îndreaptă cu pași siguri spre subdezvoltare începând cu fiecare scară de bloc, conducătorii ei se află într-o continuă auto-odă”, arată președintele organizației municipale PSD Suceava, consilierul local Dan Ioan Cușnir.

Potrivit acestuia, neputința administrativă și lipsa capacității de a prioritiza cheltuirea banului public în funcție de nevoile reale ale urbei, au dus la o infrastructură dezastruoasă.

„Bugetul este construit după ureche, de prea mulți ani cu un grad de realizare de 60% și peste 80% din banii sucevenilor se duc pe cheltuieli de susținere a stufosului aparat administrativ construit pe arborele genealogic, cumetri, cuscri și prieteni ai lui Lungu, Harșovschi și ai câtorva familii apropiate celor care au dus la subdezvoltarea Sucevei începând cu fiecare scară de bloc”, arată liderul social-democrat sucevean.

El menționează că pe rețelele de socializare au apărut câteva grupuri care „se chinuie” să arate cât este de curată și cât este de bine administrată Suceava, doar că aproape toate fotografiile sunt făcute noaptea.

„În timp ce Lungu și Harșovschi încearcă să ne convingă că Suceava este „instagramabilă”, dar doar noaptea, NOI avem obligația să îi readucem cu picioarele pe pământ. Aplicația Suceava City App anunțată cu surle și trâmbițe acum ani de zile de către Lungu și Harșovschi, este un mare fiasco, nu funcționează ca o platforma interactivă între cetățeni și administrație”, a menționa Cușnir.

El anunță că prin intermediul celor 65 de organizații de cartier ale Organizației Municipale PSD Suceava vor fi identificate, fotografiate și centralizate toate gropile, toate zonele noroioase, toate cârpelile, toate mizeriile urbanistice, toate aspectele de infrastructură neconforme și le vom transmite celor care sunt plătiți din banii sucevenilor ca să administreze urbea dar au alte preocupări.

„Vom împărți orașul în 65 de zone și le vom comunica pentru fiecare zona câte autoturisme nu au locuri de parcare, Sucevenii fiind nevoiți să parcheze pe trotuare sau pe spațiul verde. Vom face NOI asta pentru că ei habar nu au.  În timp ce de ani de zile viceprimarul Harșovschi se plimbă, inutil și însoțit, pe la târguri internaționale de turism fără ca gradul de ocupare în hotelurile din Suceava să crească, NOI va trebui să îi readucem aminte care îi este fișa postului. Nu a știut de două ori când a fost întrebat în timpul ședințelor de Consiliu Local câte autoturisme și câte locuri de parcare sunt în Suceava. Habar nu are care este  necesarul de locuri de parcare subterane și supraetajate în Suceava deși este plătit din banii din taxele și impozitele sucevenilor. În timp ce șefa Serviciului Administrare Străzi din cadrul Primăriei Suceava se ocupă, în timpul programului de lucru, de imaginea șefilor ei pe rețelele de socializare, NOI avem obligația să o punem să facă ceea ce au nevoie sucevenii. Atâta timp cât este plătită din banii sucevenilor, NOI va trebui să îi facem cunoscute toate locațiile care au nevoie de reparații urgențe”, a explicat Dan Ioan Cușnir.

Liderul PSD Suceava a subliniat că în timp ce cei din conducerea Primăriei prezintă fotografii cu Suceava „instagramabilă” noaptea, cei din PSD le vor prezenta Suceava reală din timpul zilei, realitate pe care ei nu au cum să o cunoască din birou.


Intră acum și în grupul de