Nechifor: „Sa vedem cati mai suntem in tara pentru ca PDL sa nu poata frauda alegerile” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„Ne trebuie o situaţie clară, să ştim câţi români sunt în ţară”, a declarat, joi, liderul social-democraţilor suceveni, deputatul Cătălin Nechifor, care a solicitat Guvernului să organizeze, în cel mai scurt timp, un recensământ general al populaţiei, pentru ca alegerile care vor fi organizate la anul să nu fie fraudate.

Preşedintele PSD Suceava a arătat că, potrivit unor informaţii, numai din judeţul Suceava sunt plecaţi în străinătate peste 150.000 de persoane din cei peste şapte sute de mii de locuitori. „Suntem într-o dificultate mare. Această stare este în interesul PDL pentru fraudarea alegerilor”, a spus Nechifor.

El a mai arătat că pentru ca România să fie menţinută ca un stat democratic în care partidele care participă în cursa electorală să aibă şanse egale, este necesar să se cunoască numărul de alegători. „E o greşeală fundamentală ca recensământul, prevăzut pentru 2012, să fie cuplat cu alegerile locale şi parlamentare”, a mai spus Nechifor.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că PSD va apela la orice mijloace de protest, chiar şi în stradă, pentru a împiedica PDL să fure din nou alegerile. „PSD va apela la orice mijloc de protest pentru a împiedica un nou furt. Vom lupta pentru a apăra democraţia chiar şi în stradă”, a spus Milici. El a subliniat că PDL pregăteşte modificarea legislaţiei electorale pentru că „vrea să mai fure odată alegerile”.

Milici a arătat că PDL pregăteşte sume mai de bani pentru cumpărarea de voturi şi că speră că, în acest fel, opoziţia nu va face faţă, neavând resurse şi că, din acelaşi motiv se propune şi o campanie electorală de 90 de zile pentru ca PDL să aibă timp „să cumpere voturi, să ameninţe, să şantajeze”.

Vicepreşedintele PSD Suceava a mai declarat că nu numai partidele politice trebuie să acţioneze pentru apărarea democraţiei ci şi mass-media şi societatea civilă.


Intră acum și în grupul de