PDL Suceava inca nu stie ce rol va juca Marius Ursaciuc pentru el in 2012 (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Senatorul PDL de Suceava, Tiberiu Aurelian Prodan este absolut convins că în anul electoral 2012, partidul său va avea un proiect comun cu actalul primar PNL din oraşul Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc. Parlamentarul sucevean a spus duminică, într-o conferinţă de presă că sunt mai multe variante luate în calcul în ce priveşte oraşul Gura Humorului, dar că cel mai probabil va fi vora până la urmă de un proiect comun cu actualul primar.

„Eu cred într-o asemenea construcţie”, a explicat senatorul PDL, care a nu a dorit să facă publice motivele pentru care Ursaciuc ar candida din partea PDL. Senatorul Tiberiu Prodan nu a exclus nici varianta în care primarul liberal Marius Ursaciuc să candideze ca independent la funcţia de primar al oraşului sprijinit însă de PDL, care ar urma în aceste condiţii să nu aibă propriul candidat.

Deputatul din colegiul Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, a precizat la rândul său că el nu ştie însă mai nimic despre un astfel de proiect. El a spus că s-au stabilit candidaturi pentru zona Câmpulung Moldovenesc, evitând să spună care sunt candidaţii întrucât aceştia trebuie validaţi de organizaţia judeţeană în foarte scurt timp.

Gospodaru face parte însă din categoria de parlamentari care nu prea doresc să „dea din casă” însă cu siguranţă ştie despre demersurile pe care partidul său le face la adresa lui Ursaciuc.

În momentul de faţă PDL Suceava îşi stabileşte candidaţii de primar pentru alegerile locale din 2012, urmând ca lista acestora să fie aprobată până în data de 15 martie.


Intră acum și în grupul de