Colecta la PSD Suceava pentru achizitionarea unui costum presedintelui Basescu (VIDEO)

Social-democraţii suceveni au demarat, joi, o acţiune de colectare de fonduri intitulată „Nu haina îl face pe om” în vederea achiziţionării unui costum preşedintelui Traian Băsescu, care urmează să fie livrat acestuia înaintea Congresului UDMR.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, care a precizat că acţiunea este una foarte serioasă şi îşi propune să colecteze, câte maxim doi lei, de la medicii şi profesorii cărora li s-au tăiat salariile, de la pensionarii cărora li se reţine 5,5 la sută din pensie, de la mamele cu indemnizaţiile reduse, urmând ca din banii strânşi să fie achiziţionat un costum preşedintelui Traian Băsescu, ţinând cont că şeful statului s-a plâns că are salariu mic şi că trebuie să-şi cumpere costume.

„În 25 februarie, la ora 12, vom trimite costumul la Cotroceni prin curierat rapid ca să ajungă la timp pentru că în 26 februarie e Congresul UDMR şi suntem absolut convinşi că preşedintele va roade în coate şi genunchi, la negocieri, cel puţin trei costume”, a spus Milici.

Întrebat dacă nu va fi achiziţionată şi o pereche de pantofi, Milici a spus că „de capitolul papucii preşedintelui se va ocupa populaţia”.