USL a fost infiintata si la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Câştigarea majorităţii şi preşedinţiei Consiliului Judeţean Suceava, a primăriei municipiului reşedinţă de judeţ, păstrarea actualilor primari ai PSD şi PNL şi câştigarea a cât mai multor funcţii de primar în judeţ.

Acestea sunt obiectivele stabilite de preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD, deputatul Cătălin Nechifor şi PNL, Alexandru Băişanu, după ce joi, au semnat protocolul de înfiinţare al Uniunii Social-Liberale în judeţul Suceava. „Ne dorim să nu mai fim în situaţia în care un singur partid decide unilateral modalităţile de distribuire a banilor publici în acest judeţ”, a spus liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor.

El a mai spus că reprezentanţii PSD şi PNL îşi propun să colaboreze în cadrul USL pentru a scăpa Suceava şi România de PDL. „Vom trece peste orgolii, peste lucrurile care ne separă. Ceea ce trebuie să facem este să scăpăm Suceava şi România de PDL”, a spus deputatul social-democrat.

La semnarea protocolului a fost prezent şi un reprezentant al organizaţiei Partidului Conservator Suceava, Gheorghe Băncescu, în condiţiile în care organizaţia nu are o conducere interimară încă din luna august 2010.

Semnatarii au explicat că ACD nu se înfiinţează la nivel judeţean şi că preşedintele organizaţiei PNL este şi reprezentantul ACD în judeţ.


Intră acum și în grupul de