Nechifor: „Activitatea Guvernului dovedeste ca acesta nici Bacalaureatul politic nu poate sa-l treaca” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„Flutur poate merge în concediu”, a afirmat, luni, liderul social-democraţilor suceveni, deputatul Cătălin Nechifor, care consideră că prim-vicepreşedintele PDL nu mai trebuie să se preocupe de analiza activităţii miniştrilor pentru că a făcut PSD evaluarea activităţii acestora.

Potrivit preşedintelui PSD Suceava, în urma datelor obţinute, se constată că la patru ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, absorbţia fondurilor europene este sub 12 la sută, ceea ce dovedeşte incapacitatea Guvernului şi în acest domeniu. Astfel, Nechifor a arătat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a absorbit 21,5 la sută din fondurile alocate, fiind cheltuiţi 3,5 miliarde de lei din cele 15 miliarde de lei alocate prin POR, dar că meritul pentru acest procent de absorbţie aparţine autorităţilor locale care au depus proiecte şi agenţiilor de dezvoltare regională.

Liderul PSD a mai spus că Ministerul Mediului a absorbit 9,86 la sută din fonduri, fiind făcute plăţi de 1,9 miliarde de lei din cele 21 de miliarde de lei alocate pe POS Mediu. Cea mai mică rată de absorbţie de fonduri europene, de 2,61 la sută, este la Ministerul Transporturilor unde din 9,6 miliarde de lei alocaţi pe POS Transporturi a fost cheltuită suma de 490 de milioane de lei.

La Ministerul Economiei rata de absorbţie este de 12,58 la sută, fiind efectuate plăţi de 1,5 miliarde de lei din cele 8,7 miliarde de lei alocate, iar ministerele Muncii şi Educaţiei au o rată de absorbţie de 19,10 la sută, fiind cheltuite 2,8 miliarde de lei din cele 14,3 miliarde de lei alocate.

Totodată, Ministerul Administraţiei şi Internelor a atras 7,44 la sută din fondurile europene, fiind făcute plăţi de 67 de milioane de lei din alocarea de 486 de milioane de lei, iar la Ministerul Comunicaţiilor rata de absorbţie este de 9 la sută, cu plăţi de 35 de milioane de euro din totalul de 383 de milioane de euro alocaţi. „România este repetentă la absorbţia de fonduri europene în competiţia cu alte ţări. Activitatea Guvernului dovedeşte că acesta nici Bacalaureatul politic nu poate să-l treacă”, a spus Nechifor care consideră că Guvernul trebuie să fie înlocuit. El crede că PDL nu vrea să renunţe la guvernare pentru a-şi dovedi incapacitatea până la capăt.


Intră acum și în grupul de