Catalina Vartic (UNPR): „Speram ca programul <> sa fie cel mai important program de solidaritate fara bani de la buget”


Intră acum și în grupul de

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre care va permite începerea programului social “Coşul de solidaritate” iniţiat de UNPR şi dedicat vârstnicilor. Potrivit preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Cătălina Vartic, propunerea UNPR se înscrie în linia partidului care susţine depăşirea crizei prin măsuri de solidaritate socială.

“Sperăm ca în această sesiune parlamentară să obţinem un vot favorabil şi pentru taxa de solidaritate de 1% la averile mai mari de 450,000 EUR, pe o perioadă de 3 ani, proiect pe care UNPR l-a susţinut de anul trecut şi care este adoptat in această perioadă în multe ţări. Pentru că, în acest moment, măririle de salarii, de pensii nu se pot realiza, singurul lucru concret pe care îl putem face pentru pensionari este acela de a-i ajuta să-și diminueze cheltuielile cu aceste produse alimentare de bază. Evaluările noastre au în vedere chiar o diminuare până la 30% a cheltuielilor cu aceste produse”, a declarat liderul UNPR Suceava.

Vartic a explicat că pensionarii ale căror venituri sunt mai mici decât câştigul salarial mediu net pe economie, care în acest moment este de 1.471 de lei, în acest plafon încadrându-se 5,1 milioane de pensionari, pot beneficia de Programul Guvernamental Coşul de solidaritate. „Aceştia vor putea achiziţiona produse alimentare de bază la prețul cel mai mic. Programul pune la dispoziţia pensionarilor făină, zahăr, ulei, mălai, orez și alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate. Cantităţile maxime ce pot fi achiziţionate de către fiecare pensionar se vor stabili prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al ministrului Sănătăţii, în termen de 15 zile”, a precizat preşedintele UNPR Suceava, arătând că pentru buna funcţionare a Programului Guvernamental „Coşul de Solidaritate” vor colabora instituţii ale administraţiei centrale şi locale astfel: Consiliile Judeţene şi consiliile locale vor înfiinţa societăţi comerciale sau, dacă este cazul, vor extinde obiectul de activitate al celor existente.

„O altă instituţie care va avea o contribuţie importantă la bunul mers al acestui program este Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, care va pune la dispoziţie spaţii pentru depozitarea alimentelor de bază. Toate specificaţiile tehnice ale produselor ce urmează să fie achiziţionate vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al ministrului Agriculturii, astfel încât procedura de achiziţie să se deruleze într-o manieră unitară, transparentă şi corect realizată, la nivelul întregii ţări”, a spus Vartic.

Liderul UNPR Suceava dă asigurări că s-au luat toate măsurile ca acest program să aibă un caracter unitar, să fie ușor de identificat și ușor de aplicat. „<< Coşul de solidaritate >> preia modelul de succes din Uniunea Europeană, este vorba despre Programul European de Ajutoare pentru persoanele cele mai defavorizate. Dacă la nivel european s-a putut realiza un astfel de program de solidaritate, de ce nu s-ar putea realiza și la noi?! Sperăm ca acest program sa fie cel mai important program de solidaritate fără bani de la buget, cel mai important program de protecție socială fără bani de la buget pe care îl poate face o societate civilizată, pentru care solidaritatea nu este doar o vorbă goală”, a mai adăugat Cătălina Vartic, subliniind că „doar impreună, indiferent de doctrină şi partid putem depăşi greutaţile acestei perioade”.


Intră acum și în grupul de