Europarlamentarul Petru Luhan cere inchisoarea pe viata pentru pedofilii recidivisti

Comisia Europeană a inițiat o directivă care va sancționa abuzul sexual asupra copiilor şi pornografia infantilă în toată Uniunea Europeană, informează europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, într-un comunicat de presă.

Conform proiectului de directivă, arată eurodeputatul democrat-liberal, constrângerea unui copil la activități sexuale cu o parte terță este pasibilă de pedeapsa cu minim 10 ani de închisoare. De asemenea, textul Directivei combate dur turismul sexual şi pornografia infantilă pe internet.

“Ținând cont că aproximativ 20% dintre autorii de infracțiuni sexuale recidivează după condamnare, consider că este nevoie de metode mai aspre pentru recidiviști, precum castrarea chimică sau condamnarea pe viață. Am interpelat Comisia Europeana în acest sens”, a declarat în comunicat Petru Luhan, care este şi membru în Comisia pentru Justiție și Afaceri interne.

Potrivit europarlamentarului PDL, în Polonia, persoanele condamnate pentru pedofilie vor fi monitorizate, din 2012, prin brățări electronice pe care le vor primi în momentul eliberării. Acțiunea este o urmare a legii, intrată în vigoare în 2010, care prevede castrarea chimica a pedofililor și a persoanelor care comit incest.

Luhan mai precizează în comunicatul de presă că directiva iniţiată de CE va fi dezbătută și votată de plenul Parlamentului European, săptămâna viitoare.

Conform datelor UNICEF, peste un milion de copii sunt folosiți în industria pornografică care implică copiii. De asemenea, la nivel european, se înregistrează o creștere îngrijorătoare a cazurilor de pedofilie.