Localitatea Putna va fi parte a unui proiect cultural de amploare pentru judetul Suceava intitulat „Acasa la cel mai mare roman”

Preşedintele în exerciţiu al administraţiei publice judeţene, Gheorghe Flutur, a fost prezent printre alegătorii din comuna Putna, alături de candidatul la funcţia de primar al localităţii din partea PDL Suceava, Corneliu Popa.

În cadrul discuţiilor purtate cu alegătorii prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, angrenat în campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Judeţean Suceava, a început discursul său cu anunţarea unui regret pe care-l are, acela că „în viaţa mea m-i s-a întâmplat să-i fac pe unii oameni, să-i cresc şi să-i ajut să ajungă într-o funcţie fie în administraţia silvică fie în politică iar într-o noapte s-au vândut ca în Grădina Ghetsemani”.

Şeful democrat-liberalilor suceveni a mai ţinut ca în discuţiile purtate cu putnenii să aducă la cunoştinţa acestora şi momentele fericite la care au participat împreună dar şi clipele de durere şi necaz la care primii care au răspuns solicitării celor aflaţi în suferinţă, mai ales după inundaţiile suferite de judeţul Suceava, au fost membrii conducerii administrative a judeţului.

„Am fost alături de dumneavoastră în mandatul 2008 – 2012, şi nu trebuie uitat acest lucru, şi în momente mai plăcute dar mai ales atunci când necazurile s-au abătut asupra dumneavoastră iar astăzi dacă tragem linie şi numărăm rezultatele şi pe baza proiectelor de dezvoltare pe care le pregătim pentru această zonă vă asigur că vom mai câştiga încă o dată preşedenţia Consiliului Judeţean” a declarat Gheorghe Flutur.

Printre proiectele la care a făcut referire Gheorghe Flutur se numără şi unul amplu de promovare turistică şi culturală care va poziţiona localitatea Putna pe lista celor mai importante zone din România. „Acordăm în continuare o atenţie deosebită promovării şi dezvoltării acestei zone. După ce se va deschide drumul Putna – Suceviţa, Putna va fi parte a unui nou mare proiect – Acasă la cel mai mare roman” a mai spus Gheorghe Flutur.