Candidatul UNPR la presedintia CJ Suceava le indeamna pe femei sa se asocieze in mici grupuri care sa valorifice mestesugurile locale

Candidatul UNPR la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Vartic, susţine că în vremuri grele, femeile sunt primele care vor să muncească mai mult ca să iasă din nevoi. “Nu este pentru nimeni un secret că femeile au dus dintotdeauna greul gospodăriilor. Aşa a fost şi tot aşa este şi acum. Dar tot ele au avut în grijă ce îmbracă, ce mănâncă şi pe ce pun capul familiile lor. Au purtat cu harnicie şi stoicism poverile şi în vremuri grele sunt primele care vor să munceasca mai mult ca să iasa din nevoi”, a declarat liderul UNPR Suceava.

Ea consideră că asocierea femeilor din mediul rural în mici grupuri care să valorifice mesteşugurile locale (ţesut, cusut, grădinărit, făcutul conservelor) ar putea sa le dea acestora şansa de a munci, şi financiar, gura de oxigen de care au nevoie familiile lor pentru a supravieţui decent.

“Identificarea şi facilitarea obţinerii de către autorităţile locale a unor spaţii în care să se poată desface aceste activităţi, încurajarea iniţiativei femeilor din comunităţi ca să se poată asocia, oferirea de sprijin logistic, iată o cale de a da o mână de ajutor populaţiei din judeţul Suceava. Sunt lucruri care la prima vedere par complicate, dar credeţi-mă, e nevoie doar de bunăvoinţă. Iar o femeie ştie cel mai bine cum să fie binevoitoare şi să găsească soluţii, aşa că alegeţi să votaţi responsabil. UNPR Suceava vă oferă alternativa pe care o aşteptaţi. Ajutaţi-ne acordându-ne votul vostru şi vă vom ajuta angajându-ne să muncim în folosul vostru”, transmite candidatul progresist la Consiliului Judeţean Suceava.