Intră acum și în grupul de
Organizația Foaie Verde din Bucovina a transmis un comunicat de presă în care critică dur actuala clasă politică, considerând că aceasta a ajuns iresponsabilă și îndepărtată de nevoile reale ale cetățenilor.
Potrivit comunicatului semnat de coordonatorul asociației, Dan Acibotăriță, „viața românilor devine pe zi ce trece tot mai grea. Banii sunt mai scumpi, regulile vieții mai dure, iar o parte din prezenta clasă politică a ajuns iresponsabilă și falsă. Stau la adăpostul privilegiilor votate chiar de dânșii și ne mint constant”.
Reprezentanții organizației susțin că, dacă actuala clasă politică ar fi plătită după realizări, „atunci sigur nu-și vor încasa salariu, ba chiar mai mult, aveau contractele de muncă desfăcute și cu o caracterizare rușinoasă”.
Comunicatul mai subliniază că „trădarea a devenit o virtute pentru marea parte dintre politicienii care ne reprezintă la nivel internațional” și atrage atenția asupra paradoxului unei țări bogate, cu oameni muncitori, ajunsă „la limita existenței”.
„Este dovada clară, incontestabilă, că este foarte prost condusă și vasală străinilor”, se mai arată în comunicat.
Intră acum și în grupul de






