Catalin Nechifor: „Auditul intern derulat la nivelul Consiliului Judetean Suceava scoate la iveala lucruri extrem de grave” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şeful administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor, s-a arătat îngrijorat de o parte din rezultatele auditului intern derulat în această perioadă la nivelul Consiliului Judeţean Suceava.

Chiar dacă s-a ferit să ofere toate datele existente până acum şi exemple concrete privind neregulile descoperite din raţiunea că la ora actuală suntem din nou în campanie electorală privind referendumul ce va avea loc pe parcursul zilei de 29 iulie şi nu doreşte interpretarea politică a rezultatelor, şeful deliberativului judeţean a afirmat totuşi că auditul intern scoate la iveală lucruri extrem de grave care au avut loc pe timpul fostei conduceri cu Gheorghe Flutur presedinte.

„Nivelul de transformare al unui sistem administrativ în aşa hal într-un aparat politic, eu nu credeam că este posibil. Sunt lucruri extrem de grave pe care o să le fac publice după alegeri. Ceea ce pot să afirm cu certitudine este că domnul Flutur a transformat parte a aparatului propriu al Consiliului Judeţean, parte din instituţiile din subordine, într-un aparat politic PDL-ist. O spun foarte responsabil şi o să vin după alegeri cu probe în susţinerea acestei afirmaţii. În perioada conducerii anterioare, s-au transformat prea multe funcţii din cadrul aparatului CJ în instrumente de presiune politică”, a declarat actualul preşedinte al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de luni.

În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a ţinut să-i asigure pe toţi angajaţii instituţiei pe care o conduce că nu urmăreşte nici un fel de vânătoare politică şi că nici nu va cere vreunui subordonat să se înscrie în anume partid, iar cei care îşi fac treaba în mod profesionist, nu trebuie să se teamă pentru locul de muncă. El a arătat că la ora actuală normalitatea s-a reinstalat în Consiliul Judeţean, iar personalul vine la muncă mult mai relaxat şi cu zâmbetul pe buze, ceea ce va aduce un plus de valoare în relaţia cu cetăţenii care se adresează acestei instituţii.

„O să vă speriaţi după ce vin cu dovezi clare, pentru că s-au preocupat diverşi cetăţeni atunci când PDL a pierdut alegerile să şteargă complet urmele. Din păcate pentru ei, totuşi şi un sistem informatic păstrează urme. Am deja dovezi în aceste sens e-mailuri transmise cu antet de la CJ prin care erau date instrucţiuni politice către diverşi parteneri sau chiar duşmani politici. O să vedeţi cum au manipulat întregi fenomene politice şi la alegerile parlamentare din 2008 şi la cele europene din 2009”, a mai adăugat Cătălin Nechifor.


Intră acum și în grupul de