PDL-istii suceveni au iesit pe strazi pentru a-i convinge pe oameni sa nu mearga la referendum


Intră acum și în grupul de

”Nu susțin lovitura de stat”, “Boicot total” sau ”Eu vara nu votez”, sunt mesajele pe care le-au afişat mai mulți tineri democrat-liberali și simpatizanți suceveni, în timpul marşului tăcut la care au participat, joi pe străzile din municipiu. Ei au purtat steagul tricolor și steagul Uniunii Europene și au încercat să convingă trecătorii să nu participe duminică la referendumul de demitere a președintelui suspendat Traian Băsescu.

PDL-iştii suceveni au decis în cadrul ședinței Consiliului de Coordonare Județean al partidului, desfășurată miercuri după amiază, în prezența membrilor Biroului Permanent Județean, a primarilor, președinților organizațiilor locale, parlamentarilor și a altor delegați din întreg județul, că nu vor participa la referendumul din 29 iulie privind demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu și își îndeamnă și simpatizanții să facă același lucru.

Potrivit președintelui organizației județene a PDL, Gheorghe Flutur, în urma discuțiilor a reieșit faptul că majoritatea sucevenilor, dar și a românilor nu va participa ”la o acțiune nelegitimă a USL”. Flutur a precizat că PDL nu va participa la vot din cauză că USL pregătește o fraudă de proporții la referendum.


Intră acum și în grupul de