Acasă Politica Foaie Verde din Bucovina propune un parteneriat pentru promovarea Sucevei: mănăstiri, folclor...

Foaie Verde din Bucovina propune un parteneriat pentru promovarea Sucevei: mănăstiri, folclor și cetăți, puse în valoare de specialiști

Asociația Foaie Verde din Bucovina consideră că frumusețea municipiului Suceava și a Bucovinei merită promovată temeinic și propune un parteneriat între Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Consiliul Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” și Primăria municipiului Suceava.

Coordonatorul activității, Dan Acibotăriță, spune că o astfel de colaborare ar putea fi una puternică și mai binecuvântată pentru promovarea județului, adică a unei părți din Bucovina.

În comunicat se arată că mănăstirile din Bucovina sunt unice în lume, la fel și folclorul zonei, iar cetățile construite în municipiul Suceava sunt adevărate capitale ale românilor. Adunate și așezate de specialiștii Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale, aceste repere ar putea aduce un succes de amploare în promovare.

Dan Acibotăriță dă și un exemplu din municipiul Suceava: Mănăstirea Mirăuți, casa în care a copilărit regretatul actor Vladimir Găitan, aflată lângă Mirăuți, stejarul plantat de împăratul Franz Joseph tot în apropiere, Curtea Domnească, Biserica Domnițelor și Biserica Sfântul Dumitru. Toate acestea se află pe o rază de 200 de metri și, spune el, pot promova zona cu succes.