Sanda-Maria Ardeleanu: „Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, isi leaga numele de lucruri care, de ani de zile, merg foarte bine”


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, constată că ministrul PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu scapă nici un prilej pentru a-şi face reclamă, chiar şi atunci cînd nu este cazul.

Ecaterina Andronescu a anunţat că diplomele universităţilor româneşti care au acreditare vor fi recunoscute în Franţa, şi invers, după ce Parlamentul va ratifica tratatul pe care domnia sa l-a semnat cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin. Ministrul Educaţiei a justificat necesitatea semnării tratatului prin aceea că „există o Convenţie internaţională de la Lisabona care, în principiu, pune în lege posibilitatea recunoaşterii diplomelor, dar recunoaşterea efectivă revine celor două state”.

În replică, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu a declarat într-un comunicat de presă: „Tratatul de la Lisabona este cadrul legal de recunoaştere a diplomelor universitare între tările semnatare. Prin urmare, nu a existat niciodată nici un fel de disfuncţionalitate în procesul recunoaşterii diplomelor între Franţa şi România, cu atât mai mult cu cât partenerul nostru academic cel mai important ramâne Franţa. La Universitatea << Ştefan cel Mare >> Suceava, de pildă, niciodată nu au fost probleme cu recunoaşterea diplomelor, a stagiilor Erasmus şi a stagiilor doctorale şi postdoctorale << Eugene Ionesco >>. Din contră, universităţile franceze s-au distins mereu prin comunicarea ireproşabilă şi prin interesul de a lărgi formele de colaborare, de la simple acorduri bilaterale, la parteneriate pe termen lung. O legiferare în acest domeniu nu face altceva decât, poate, să dea greutate în plan diplomatic unei colaborări tradiţionale şi de mare succes”.

Sanda-Maria Ardeleanu şi-ar dori ca ministrul Educaţiei să nu încerce să-şi lege numele de lucruri care merg foarte bine de ani de zile, ci ar trebui să se aplece cu atenţie asupra multelor probleme cu care se confruntă şcoala românească, se mai arată în comunicatul de presă remis de Biroul de Presă al deputatului democrat-liberal.


Intră acum și în grupul de