Gavril Mirza si Tiberius Bradatan, sustinuti la parlamentare de locuitorii din Costana si Parhauti


Intră acum și în grupul de

Peste 400 de locuitori din satele Parhăuţi şi Costâna, din comuna Todireşti, au luat parte la întâlnirile electorale organizate de senatorul PSD Gavril Mîrza, care candidează din partea USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3 Cajvana şi candidatul USL pentru postul de senator în colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădăţan.

În cadrul acestor întâlniri, la care au participat şi locuitori din satele Sîrgheşti şi Valea Popei, cei prezenţi le-au expus celor doi candidaţi USL care sunt necazurile pe care le au, oamenii fiind nemulţumiţi în special de ceea ce s-a întâmplat în perioada guvernării PDL. De asemenea, cetăţenii s-au declarat nemulţumiţi de cuantumul pensiilor, „de măsurile inumane luate de Guvernul PDL şi de Traian Băsescu”, şi-au exprimat indignarea faţă nivelul scăzut de trai şi faţă de modul în care au fost trataţi de către fostul primar al comunei.

De precizat că la întâlnirile candidaţilor USL Gavril Mîrza şi Tiberius Brădăţan cu locuitorii din cele patru sate din Todireşti a fost prezent şi primarul acestei comune, Vasile Avram, care a făcut un bilanţ al realizărilor din momentul în care a preluat această funcţie. Locuitorii din Todireşti au apreciat activitatea actualului primar al comunei, spunând că „ce nu au făcut alţii în 20 de ani, primarul nostru a realizat în patru luni”. La rândul său, Vasile Avram a ţinut să sublinieze că fără contribuţia preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi a lui Gavril Mîrza lucrările din comuna Todireşti nu ar fi putut fi realizate.

În cuvântul său, candidatul USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3 Cajvana, Gavril Mîrza, a ţinut să le mulţumească celor care au venit la cele două întâlniri electorale, precizând că problemele ridicate de acestea sunt reale şi le va avea în vedere pentru a fi rezolvate. Gavril Mîrza le-a prezentat alegătorilor proiectele pe care le va promova în Parlamentul României, amintind în primul rând refacerea legii pensiilor, de care nu este mulţumit nici un pensionar. Mîrza a mai adăugat că va susţine reducerea TVA pentru produsele alimentare de bază la 9%, creşterea subvenţiilor pentru culturile agricole şi scăderea preţului la motorină.

„Nu este posibil ca preţul la litrul de motorină să fie acelaşi pentru cei care se plimbă cu maşini de lux şi pentru cei care lucrează pe tractor în agricultură. Nu trebuie să uităm că România are un potenţial agricol care ar putea hrăni 80 de milioane de persoane. Dar pentru asta modul în care sunt trataţi fermierii din România trebuie să fie acelaşi cu cel în care sunt trataţi fermierii din Uniunea Europeană”, a declarat Gavril Mîrza. El a mai adăugat că în calitate de deputat va susţine şi o lege prin care să fie permisă asocierea între comunele învecinate şi crearea de centre de depozitare şi sortare, creându-se astfel locuri de muncă pentru oamenii de la sate. Gavril Mîrza a spus că va promova o lege care să oblige hypermarketurile ca cel puţin 40% din produsele agricole vândute să fie produse provenite din judeţul Suceava, din centrele de sortare înfiinţate în localităţile din judeţ.

Gavril Mîrza a mai precizat că deşi rolul unui parlamentar este acela de a face legi, el a garantat că va fi alături de primarul Vasile Avram pentru realizarea mai multor probleme urgente, printre care regularizarea şi apărări de maluri pe pârâul Soloneţ, extinderea reţelei electrice în localităţile Sîrgheşti, Valea Popei şi la casele construite recent în satele Părhăuţi şi Costâna, betonarea drumurilor Costâna – Mihoveni prin Codru, şi Costâna – Vâlcele, spre Stroieşti. Candidatul USL a mai spus că va sprijini şi înfiinţarea unei pieţe agricole în localitatea Todireşti, astfel încât produsele să poată fi vândute în condiţii normale şi nu la marginea drumului, aşa cum se întâmplă acum.

În continuarea discuţiilor, candidatul USL pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădăţan, a vorbit despre „genocidul Guvernului portocaliu” făcut odată cu închiderea spitalelor. „Să nu uităm, şi vă rog să nu uitaţi nici dumnevoastră că cei care astăzi vin în faţa dumneavoastră, şi care au avut culoarea portocalie, sunt cei care au închis spitalele. Să nu uităm că la porţile spitalelor închise au murit oameni. Să nu uităm că au fost tăiate subvenţiile pentru medicamente, şi că bolnavii de cancer au suferit în zadar doar pentru ca unii să construiască terenuri de fotbal în pantă sau bazine de înot în localităţi în care populaţia majoritară avea peste 70 de ani”, a declarat Tiberius Brădăţan. El le-a vorbit oamenilor despre modul în care se va implica în promovarea unei legi a sănătăţii care să permită cetăţenilor cu venituri mici să aibă acces la asistenţă medicală. Tiberius Brădăţan le-a propus cetăţenilor din Părhăuţi şi Costâna să-l voteze pe el pentru postul de senator în colegiul nr. 2 Suceava, şi pe Gavril Mîrza pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3 cajvana, arătând că „numai aşa judeţul Suceava poate fi vindecat”.

La sfârşitul acestei săptămâni, cei doi candidaţi ai USL se vor întâlni cu alegătorii din localitatea Todireşti.


Intră acum și în grupul de