Salvati Copiii Suceava a lansat campania de informare si colectare de fonduri “Bun venit pe lume” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Reprezentanţii Filialei Salvaţi Copiii Suceava au lansat luni, la Spitalul Judeţean Suceava, Campania „Bun venit pe lume!”, care își propune colectarea de fonduri necesare pentru dotarea cu echipamente a secţiei de Maternitate – neonatologie, din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Campania „Bun venit pe lume”, lansată de Organizaţia Salvaţi Copiii, în data de 6 octombrie 2012, este parte componentă a proiectului „Fiecare copil contează”. Prin această campanie se urmăreşte strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităţilor din 15 oraşe din ţară.

Realizată în parteneriat cu Spitalul Judeţean Suceava şi Shopping City Suceava, la Suceava, campania se va desfăşura în intervalul 30 noiembrie – 2 decembrie 2012.

Pornind de la datele statistice conform cărora în România mor anual, în medie, 1.900 de copii cu vârsta mai mică de un an, organizaţia Salvaţi Copiii va amplasa în Bucureşti şi în reşedinţele de judeţ ale celor 13 filiale, 1.900 de body-uri de copii, fiecare dintre acestea simbolizând un copil care nu a apucat să-l folosească.

Potrivit preşedintelui Salvaţi Copiii Suceava, Camelia Iordache, în shopping mall-ul sucevean pot fi făcute donaţii pentru cele 150 de body-uri pentru nou-născuţi realizate de filiala Suceava. Astfel, pentru fiecare 50 de lei donaţi, un body va ajunge la copiii din maternitatea Spitalului Judeţean Suceava.

Pentru a face campania cât mai vizibilă şi atractivă, vor exista şi două ateliere susţinute de voluntarii Salvaţi Copiii – unul de personalizare a body-urilor şi unul creativ pentru copii, numit “Atelierul lui Moş Crăciun”. Astfel, toţi cei care vor participa la acţiune, vor avea ocazia să lase un mesaj personalizat pe body-ul pe care îl vor salva, iar copiii vor putea realiza ornamente de brad care vor fi agăţate în bradul de Crăciun, alături de body-urile salvate.

Prezentă la lansarea campaniei “Bun venit pe lume”, dr. Dana Murariu, şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a semnalat faptul că la maternitatea din Suceava numărul de nou născuţi în 2011 a fost de 3.004 copii, din care 288 de copii născuţi prematur. Numărul de decese în rândul prematurilor a fost de 29 (10%). În primele 6 luni din 2012, numărul nou născuţilor a fost de 1.438 copii, din care 130 prematuri, iar numărul deceselor în rândul copiilor prematuri a fost de 12 (9,23).

“Maternitatea Spitalului Judeţean este de nivel III şi deserveşte, din punct de vedere al serviciilor medicale pentru copiii prematuri, atât judeţul Suceava, cât şi judeţul Botoşani. Cu toate că în ultima perioadă maternitatea a fost dotată cu aparatură medicală performantă, aceasta nu corespunde numărului mare de copii prematuri care sunt internaţi şi pentru care se asigură asistenţa medicală necesară supravieţuirii. Intervenţia medicală în primele ore şi zile sunt esenţiale pentru un copil născut prematur şi este necesar ca, alături de profesionalismul medicilor şi personalului medical, să existe echipamente necesare pentru intervenţie”, a explicat dr. Dana Murariu.

Programul pentru donaţii în spaţiul din cadrul Shopping City Suceava:

• 30 noiembrie: 11.00 – 21.00

• 1 decembrie: 09.00 – 21.00

• 2 decembrie: 09.00 – 20.00

Cei care nu vor ajunge în aceste trei zile de campanie în incinta Shopping City Suceava, pot dona 2 euro trimiţând sms la numărul 8864. Alte donaţii în bani se pot face pe site-ul www.salvaticopiii.ro până la încheierea campaniei în data de 31 decembrie. Campania se extinde la donaţiile ce se pot face din depozit – 2% la persoanele fizice până în luna mai 2013 şi 20% la companiile private.


Intră acum și în grupul de