Acasă Politica Locuitorii din Cornu Luncii sunt alaturi de Ovidiu Dontu si de Ioan...

Locuitorii din Cornu Luncii sunt alaturi de Ovidiu Dontu si de Ioan Stan in confruntarea politica din 9 decembrie


Intră acum și în grupul de

Sediul noului Centru Medical din comuna suceveană Cornu Luncii a fost finalizat şi inaugurat de candidaţii USL, Ovidiu Donţu pentru Senat pe Colegiul 3 Fălticeni şi Ioan Stan pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul 5 Dolhasca-Mălini, în prezenţa primarului localităţii, Gheorghe Fron. Edificiul a fost sfinţit de un sobor de preoţi.

La această manifestare, precum şi la spectacolul ce a urmat în incinta Căminului Cultural din comună, au participat peste 700 de persoane.



În cuvântul său, Ovidiu Donţu a afirmat că această comună, compusă din 9 localităţi, este una dintre cele mai importante unităţi administrative ale judeţului şi merită toată atenţia actualului şi viitorului guvern USL. Candidatul USL a promis că în viitorii 4 ani de activitate în Senatul României, va sprijini prin proiecte şi investiţii administraţia locală a comunei. Întrebaţi de primarul Gheorghe Fron cu cine au de gând să voteze în 9 decembrie, cetăţenii comunei Cornu Luncii au răspuns la unison: „Cu USL”!

Aşadar, comuna Cornu Luncii este alături de cei doi candidaţi: Ovidiu Donţu – pentru Senat şi Ioan Stan – pentru Camera Deputaţilor, în confruntarea politică din 9 decembrie 2012.

La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version