Ioan BALAN: ”Românii știu deja că au fost și continuă să fie mințiți!”


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan, critică modul în are înțelege USL să trateze reforma din sistemul fiscal explicând că până acum USL nu a depus nici un efort în sensul creșterii disciplinei fiscale și a volumului încasărilor la bugetul de stat.  Din punctul de vedere al parlamentarului sucevean, care deține și funcția de secretar general al PDL Suceava, actuala guvernare a făcut exact invers faţă de ceea ce a promis, introducând noi şi noi taxe şi impozite, iar pe cele existente le-a majorat fără nici un fel de remuşcare.

”Nu vreau să compar situaţia fiscală a ţării noastre nici cu Danemarca şi nici cu Finlanda, ci o compar cu cea a noilor state membre Cehia sau Estonia. Cu excepţia cotei unice de impozitare, România nu se poate lăuda cu una dintre cele mai mici poveri fiscale din Uniunea Europeană, ci dimpotrivă: avem în continuare un număr nimicitor de taxe, fiscalizarea relaţiilor de muncă este extrem de mare, iar nivelul accizelor şi al TVA este comparabil cu al tuturor statelor membre”, a explicat deputatul Ioan Bălan.

ioan balan

 

El a  amintit că în anii 2010-2011, Guvernul României şi-a propus ca obiectiv fiscal principal eradicarea evaziunii fiscale şi înlăturarea contrabandei cu produse accizabile. ”S-au făcut atunci progrese remarcabile în domeniul muncii la negru, contrabanda s-a redus la mai puţin de jumătate, iar încasările din TVA crescuseră cu peste 10%”, a reamintit Ioan Bălan. Parlamentarul sucevean constată că la un an de guvernare USL avem parte de o explozie fără precedent a contrabandei şi a evaziunii fiscale, de tot mai puţine contracte de muncă înregistrate, iar încasările din TVA sunt dezastruoase. ”Sub guvernarea USL vom fi fericiţi dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”, crede Bălan. El a spus că în calitate de parlamentar, susţine o amplă reformă a sistemului fiscal din România, precum şi a instituţiilor abilitate cu verificarea şi controlul îndeplinirii sarcinilor fiscale. ”România pierde anual miliarde de euro din cauza slabei colectări a sarcinilor fiscale, fiind obligată să se împrumute tot mai mult, deteriorând zi de zi stocul datoriei publice şi îngroşând dobânzile în sarcina acesteia, plătite, din nefericire, de toţi românii”, a afirmat Ioan Bălan. El a mai ținut să arate că realizările USL la un an de guvernare sunt exprimate sugestiv ”de învăţătoarea protestatară (nr. senatoarea USL Cristiana Anghel) care zilele trecute recunoştea: „am minţit, nu ne ţinem de cuvânt!”. ”Momentul de sinceritate al învăţătoarei, transformată peste noapte din falsă grevistă a Antenei 3 în parlamentar USL, este desuet, pentru că românii ştiu deja că au fost şi continuă să fie minţiţi”, a conchis vicepreședintele regional al PDL


Intră acum și în grupul de