Intră acum și în grupul de
Presedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, că observă ”o oarecare tulburare politică la nivel înalt” dar şi-a exprimat convingerea că liderul național al social/democratilor, premierul in exercitiu, Victor Ponta va avea puterea să reziste. tuturor atacurilor si presiunilor.
Cătălin Nechifor, care este și presedintele CJ Suceava a spus într-o conferinţă de presă că, din păcate, nu mai este linişte în politica românească, așa cum a fost după instalarea guvernului USL şi că se poate observa o oarecare tulburare la nivel înalt care nu face bine întrucât distorsionează actul guvernării.
„Sper ca Victor Ponta să aibă răbdarea şi puterea să reziste. Sunt tensiuni care distorsionează actul guvernării şi există teme lansate care sunt artificiale”, a explicat șeful PSD Suceava.
El a arătat că ar fi fost ideal ca premierul Victor Ponta să fie preocupat zi de zi doar de problemele de administraţie publică.
„Urmează bugetul pe anul viitor, e Mecanismul de Cotrol şi Verificare pe rol şi premierul ar trebui să fie focusat pe probleme de administraţie”, a mai spus Cătălin Nechifor.
Referitor la colaborarea cu PNL în plan judeţean, Nechifor a fost suficient de diplomat și a spus că aceasta se desfăşoară normal, făcând însă referire la domeniul administrativ.
„Nu avem ce discuta politic cu PNL pentru că la europarlamentare avem drumuri diferite pentru că mergem separat. Pentru prezidenţiale, putem discuta”, a conchis liderul PSD Suceava, Catalin Nechifor.
Intră acum și în grupul de