Adrian Nastase condamnat din nou la inchisoare. ICCJ l-a condamnat la patru ani cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și 5 ani interzicerea unor drepturi, în dosarul “Zambaccian”. Magistrații l-au condamnat la 3 ani și pentru infracțiunea de șantaj, urmând ca fostul șef al Guvernului să execute pedeapsa cea mai grea, anume de 4 ani.

Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.

Justiția a mai decis confiscarea de la soții Năstase a sumei de 1.824.303 lei, iar de la Irina Jianu, fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcții, sumele de 80.489 dolari si 5.000 euro, echivalentul in lei.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.