Senatul aproba o lege prin care fermierii obligati sa restituie subventiile primite vor fi scutiti de la plata


Intră acum și în grupul de

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care fermierii care trebuiau să restituie subvenţiile în urma controalelor efectuate de APIA, vor fi scutiţi de aceste plăţi, banii urmând să fie viraţi din bugetul Ministerului Agriculturii.

parlamentul romaniei

Potrivit legii adoptate de senatori „sumele reprezentând primele beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pe care aceştia trebuie să le restituie ca urmare a titlurilor de creanţă emise în urmă verificărilor efectuate de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură şi/sau a municipiului Bucureşti dispuse prin deciziile emise de camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti în cadrul misiunii „Auditul performanţei privind implementarea, administrarea ,s1 gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 – 2010″, inclusiv penalităţile de întârziere, nu se mai recuperează.

 

Aceeaşi lege arată că titlurile de creanţă sau notificările de punere în întârziere, emise de către Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură sau a municipiului Bucureşti pentru punerea în aplicare a deciziilor emise de camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt anulate prin efectul prezenţei legi.

Mai mult, sumele recuperate sau, după caz, depuse voluntar de către beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic în contul de subvenţii al Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură până la dată intrării în vigoare a prezenţei legi, în baza titluri tor de creanţă / notificări de punere în întârziere, emise de către Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură se restituie.

Legea prevede că solicitanţii care au respectat condiţiile cu privire la plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) fir. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, dar care nu au încasat sumele cuvenite acestor plăţi urmare a depunerii cererilor aferente, beneficiază de acestea, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Plata sumelor respective se realizează până la 31.12.2014.

În lege se mai arată că sumele necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezenţei legi, în cuantum de 26,877 milioane de lei , se asigura în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014.

 Neculai Bereanu senator

Proiectul de lege a fost iniţiat după ce senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu, a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, printr-o interpelare, să reanalizeze situaţia celor aproximativ o mie de fermieri suceveni obligaţi să restituie subvenţiile primite în anii 2008-2010 pentru că ar fi avut datorii la bugetul de stat.

 

În interpelare, senatorul sucevean arată că de subvenţii au beneficiat în judeţul Suceava aproximativ 21.000 de fermieri, crescători de animale, care au primit, în total, 55,6 milioane de lei în anii 2008, 2009, 2010.

 

El explică că, din nefericire, un număr de aproximativ o mie de fermieri sunt obligaţi să restituie sumele primite din cauză că, la depunerea dosarelor, nu au declarat că au datorii faţă de autorităţile publice, în unele cazuri acestea fiind derizorii, de câţiva lei.

 

 

El adaugă că din 2011 nu mai este obligatoriu ca beneficiarii de subvenţii să nu aibă datorii către autorităţile publice.

 

Mai mult, Neculai Bereanu menţionează că situaţii similare au fost şi în alte judeţe, iar în cinci dintre ele fermierii au câştigat în instanţă şi nu au mai fost obligaţi să achite sumele respective.

 

 

Peste 850 de fermieri (persoane fizice si juridice) din judetul Suceava au fost somați de cei de la APIA să returneze la bugetul de stat subvențiile primite în anul 2008, după ce Curtea de Conturi a constatat că respectivele persoane au obtinut banii declarând în fals că nu au datorii la bugetul local sau la cel de stat.

 

Oficialii APIA Suceava au explicat că sumele imputate fermierilor incep de la 3.180 de lei si ajung, într/un caz al unei persoane juridice, la suma de 666.700 de lei. Aceeași oficiali au spus că există 4 cazuri în care este posibilă începerea urmării penale pentru cei care au declarat in flas în vederea obtinerii primelor acordate de stat. În momentul de față se lucrează la întocmirea situației exacte cu sumele ce urmează a fi imputate fermierilor.

 

 


Intră acum și în grupul de