Senatorul Ovidiu Dontu doreste continuarea proiectului de modernizare a Constitutiei


Intră acum și în grupul de

”Cred că trebuie să continuăm să ne asumăm până la capăt modernizarea Constituției chiar dacă domnul Crin Antonescu a ales calea opoziției”, este de părere senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, membru al Comisiei de revizuire a Constituției şi vicepreședinte al Comisiei juridice din Senat.

Parlamentarul social-democrat îi cere lui Crin Antonescu să convoace comisia pentru a pune în acord unele articole cu opinia CCR, astfel încât să se poată menține termenul de 25 mai pentru organizarea referendumului de aprobare a noii Constituții. ”Solicit domnului Crin Antonescu să continue proiectul de modernizare a Constituției și să convoace de îndată ce avem motivarea Curții Constituționale, comisia de revizuire pentru a pune de acord unele articole cu opinia Curții”, a spus Donțu.

Ovidiu Dontu 1

El a arătat că dorește continuarea proiectului politic prin care să fie înlăturat traseismul politic, reducerea cu circa 200 a numărului de parlamentari, să se adopte teza prin care creanțele statului au același regim juridic cu obligațiile fiscale, dar și să se mențină prevederea privind rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române și a Casei Regale, dar și cea privind interesul suprem al copilului.

Donțu și-a exprimat încrederea că există posibilitatea ca în 25 mai să se poată organiza referendumul de aprobare a Constituției revizuite.

 Senatorul PSD a mai declarat că dacă nu se va realiza acest proiect va iniția o propunere legislativă prin care să se stabilească egalitatea de tratament a parlamentarilor și a aleșilor locali în ceea ce privește traseismul politic. ”Voi încerca să găsesc o susținere parlamentară largă pentru susținerea unui proiect de lege prin care, până la interzicerea prin Constituție a traseismului politic, să eliminăm discriminarea la care sunt supuși aleșii locali care își pierd mandatul dacă părăsesc partidul pe listele pe care au fost aleși”, a spus Donțu.

 El a menționat că dacă se va întârzia nepermis de mult adoptarea unei legi privind egalitatea de tratament între aleșii locali și parlamentari, va propune ca o asemenea prevedere să fie adoptată prin Ordonanță de Guvern.


Intră acum și în grupul de