Intră acum și în grupul de
Clubul Ecomontan „Origini Verzi” Suceava, desfasoară proiectul de mobilitate “Mobilitate transnationala pentru dezvoltare durabila”, nr. de referinta 2013/BIL-2/21” finanțat din cadrul Programului Fondul ONG în România – Fondul pentru Relații Bilaterale, informează într-un comunicat de presă, Nicoleta Robciuc, coordonatorul proiectului.
Proiectul are ca scop: Introducere în situaţia biodiversitătii din regiunea de Nord-Vest a României; Paralele în modul de abordare a biodiversităţii în România vs. Norvegia, sensibilizare și informare a comunităților cu privire la importanța conservării biodiversității din cadrul rezervației naturale Codrii Seculari Slătioara; campanii de susținere a proiectelor educaționale cu rol de conștientizare privind biodiversitatea și conservarea ei; un plan de acțiune care să prevadă conservarea principalelor habitate și specii din zona.
Realizarea acestei activităţii va implica intensificarea procesului de instituire a reţelei Natura 2000 (desemnarea şi gestionarea siturilor protejate, coerenţa si conectivitatea reţelei) prin regenerarea speciilor celor mai ameninţate si prin măsuri de protecţie în regiunile periferice.