Club de dezbateri academice, la Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului

Odată cu începerea unui nou an şcolar, clubul de dezbateri academice „Dialectica” de la Colegiul Alexandru cel Bun” din Gura Humorului şi-a reluat activitatea în forţă. Joi, 25 septembrie, a fost organizat un meci demonstrativ cu scopul de a promova dezbaterea academică printre elevi, în special printre bobocii care s-au alăturat în această toamnă colegiului.

Dezbaterea a avut loc în Sala Multimedia a liceului, a debutat la ora 14.00 şi s-a încheiat cu victoria echipei „Opoziţiei” care a reuşit să contraargumenteze şi să aducă în discuţie argumente şi idei interesante, infirmând astfel moţiunea propusă spre discuţie, şi anume: ,,A.P crede într-o Olimpiadă în care atleţii să se reprezinte pe sine, mai degrabă decât ţările lor”. S-a pus la îndoială scopul Olimpiadei, s-au folosit foarte multe exemple celebre din istorie dar şi argumente politice sau economice, toate spre a ilustra beneficiile sau dezavantajele pe care această moţiune ar avea-o. Cei care au asistat la meci au avut parte de 80 de minute de discuţii aprinse, de întrebări de actualitate şi de o exemplificare a ceea ce reprezintă dezbaterea şi ce doreşte să transmită.

La sfârşitul demonstraţiei publicul a avut şansa de a-şi exprima opinia in legătură cu activitatea, organizatorii au primit aplauze şi aprecieri, dovadă a muncii şi succesului acestora.

Activitatea a fost organizată şi promovată de membrii cu vechime ai clubului şi anume: Sabina Ţurcaş (11 C), Oana Solonaru (10 A), Georgiana Nastiuc (12 A) care au reprezentat echipa Guvernului și Bianca Ursache (12 A), Mihaela Buzec (12 A) și Cristina Varhanioschi (11 A), reprezentante ale opoziţiei.

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa

Moroşan Elena Alina, 12A

Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului