Acasă Social Elevii de la Clubul Copiilor Vatra Dornei au obtinut trofeul Gerar la...

Elevii de la Clubul Copiilor Vatra Dornei au obtinut trofeul Gerar la Festivalul National al Sporturilor de Iarna


Intră acum și în grupul de

Peste 80 de copii de la 12 palate și cluburi ale copiilor din zece județe și de la Palatul Național al Copiilor București au participat, în perioada 29 ianuarie – 1 februarie, în stațiunea Șugaș Băi, la Festivalul Național al Sporturilor de Iarnă. Competiția aflată la ediția a VII-a a fost oraganizată de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și s-a desfășurat pe patru categorii de vârstă, respectiv 5-6;7-8;9-10 și 11-12 ani.

Participanții au trecut prin probe de slalom uriaș, slalom special, slalom paralel și traseu aplicativ în echipă.



trofeul gerar (1)

Lotul micilor schiori dorneni antrenați de prof. Ionel Nemeș și de însoțiți de prof.Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor, au realizat timpi foarte buni, toți ocupând primele poziții ale clasamentelor, după cum urmează: Diana Florescu: locul I la slalom uriaș și slalom special și locul II la slalom paralel; Sara Moroșan: locul I la slalom paralel și locul II la slalom uriaș și slalom special; Rareș Hinți: locul I la slalom uriaș și slalom special și locul II la slalom paralel; Rareș Tcaciuc: locul III la slalom special, locul II la slalom uriaș și locul II la slalom paralel; Andreea Florescu: locul IV la slalom special și slalom uriaș și locul III la slalom paralel; Codruț Bulichi: locul I la toate cele trei probe. De asemenea, la traseul aplicativ, Andreea Florescu și Codruț Bulichi s-au clasat pe locul III.

Ca urmare a evoluțiilor excelente la toate probele, Trofeul Gerar 2015 al competiției de la Șugaș Băi a fost câștigat de Clubul Copiilor Vatra Dornei, pe locul doi clasându-se Palatul Național al Copiilor București, iar pe locul III – Palatul Copiilor Miercurea Ciuc.

„Este un rezultat deosebit pentru Clubul Copiilor Vatra Dornei, și în special pentru cercul de schi alpin, rezultat care confirmă dăruirea și atenția acordată de către tânărul profesor Ionel Nemeș activității pe care o desfășoară. O contribuție importantă la obținerea acestor rezultate a adus-o colaborarea foarte bună cu părinții, implicarea acestora în derularea activităților din cadrul cercului”, a susținut prof. Vasile Moroșan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version